marți, aprilie 1, 2025
AcasăLocalȘofer beat, prins de polițiști pe un drum județean

Șofer beat, prins de polițiști pe un drum județean

Polițiștii de la Serviciul Rutier au surprins în trafic un șofer care a plecat la drum cu mașina, deși era sub influența băuturilor alcoolice. Tânărul de 35 de ani din comuna Dângeni, a fost oprit pentru un control de rutină băut pe drumul județean DJ 282, în comuna Trușești, iar agenții rutieri au observat imediat că acesta emana halenă alcoolică.

În urma testării cu etilotestul, a reieșit că avea o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice care să stabilească nivelul exact de alcool în sânge. Polițiștii au demarat o anchetă pentru conducere sub influența alcoolului, infracțiune ce poate atrage sancțiuni penale.

Peste 80 de permise reținute săptămâna aceasta de polițiștii rutieri

În cadrul unei ample acțiuni pentru prevenirea accidentelor și combaterea faptelor antisociale, polițiștii botoșăneni au reținut, în această săptămână, peste 80 de permise și certificate de înmatriculare. De la începutul săptămânii, agenții au intervenit în peste 160 de evenimente, majoritatea semnalate prin apeluri la 112.

În total, au fost organizate 17 acțiuni punctuale pentru asigurarea siguranței rutiere și menținerea ordinii publice. Aceste acțiuni s-au soldat cu aproximativ 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 275.000 de lei. Majoritatea amenzilor au fost aplicate pentru încălcări ale regulilor de circulație și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

În urma acestor controale, polițiștii au reținut 49 de permise de conducere și 32 de certificate de înmatriculare.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
11.1 ° C
11.6 °
10 °
89 %
1.8kmh
65 %
mar
12 °
mie
11 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...