marți, aprilie 1, 2025
AcasăLocalTineri reținuți pentru furturi stradale. Prejudiciul este estimat la 2.500 de lei

Tineri reținuți pentru furturi stradale. Prejudiciul este estimat la 2.500 de lei

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au reținut doi tineri de 18 și 35 de ani, suspectați că ar fi comis mai multe furturi din genți și buzunare, în zone publice din oraș.

Pe 13 noiembrie 2024, anchetatorii au efectuat percheziții domiciliare la locuințele suspecților, de unde au ridicat mai multe obiecte considerate dovezi în acest caz. Bunurile găsite ar fi fost sustrase din buzunarele și gențile victimelor, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 2.500 de lei.

„Cei doi tineri au fost conduși la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, ulterior, față de aceștia fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani. Ancheta este în desfășurare pentru a stabili toate detaliile și pentru a recupera întregul prejudiciu.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
9.4 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
11 °
mie
11 °
J
9 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...