miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocalAngajatorii botoșăneni care au muncitori străini, în vizorul ITM

Angajatorii botoșăneni care au muncitori străini, în vizorul ITM

În perioada 31 octombrie – 8 noiembrie 2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani a desfășurat o campanie de verificare a modului în care angajatorii respectă prevederile legale privind încadrarea în muncă și detașarea cetățenilor străini din afara Uniunii Europene.

Inițiativa vine în contextul creșterii fenomenului migrației către România și al eforturilor de a asigura drepturi echitabile pentru lucrătorii non-UE. În cadrul campaniei, au fost vizați angajatorii care au fost anterior sancționați pentru nerespectarea legislației și cei susceptibili de a utiliza muncitori străini fără îndeplinirea formalităților necesare.

„În cadrul acestei campanii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani a efectuat 18 controale în domeniul relațiilor de muncă. S-au dispus 7 măsuri pentru remedierea neconformităților constatate”, au transmis reprezentanții ITM Botoșani.

Cele mai frecvente deficiențe constatate au fost lipsa evidenței orelor de muncă prestate de către salariați, cu menționarea orei de început și de sfârșit a programului de lucru și neacordarea sporului la salariu cuvenit salariaților care beneficiază de repaus săptămânal în alte zile decât sâmbăta și duminica.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
9.4 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
11 °
mie
11 °
J
9 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...