Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au descins ieri în 15 locații într-o operațiune de amploare, care a vizat combaterea contrabandei.
În cadrul acțiunii, au fost vizate locuințele mai multor persoane suspectate de implicare în activități ilegale, iar perchezițiile s-au soldat cu descoperiri surprinzătoare.
Polițiștii au găsit mii de pachete de țigări provenite din Republica Moldova, duty-free și din Ucraina, multe dintre ele ascunse ingenios în butoaie și în cutii mari de carton, indicând un sistem bine pus la punct pentru a ocoli controalele. Conform anchetatorilor, țigările nu aveau documente de proveniență, iar descoperirea aduce astfel probe concludente pentru cele patru dosare penale aflate în curs de investigare.
„În urma perchezițiilor efectuate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor peste 2.000 de pachete de țigarete de diferite mărci, de proveniență Republica Moldova, duty-free și Republica Ucraina, pentru care nu existau documente de proveniență. De asemenea, a fost ridicată și cantitatea de 60 de litri de alcool. Pentru infracțiunea de contrabandă se continuă cercetările față de două persoane, din orașul Darabani”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Tot ieri, polițiștii au verificat deținătorii de arme din zonă și au efectuat controale în trafic. Aceste acțiuni au dus la 21 de amenzi, însumând peste 12.000 de lei, dar nu au relevat alte nereguli majore.
La operațiune au participat peste 60 de polițiști, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Rutier și polițiști de ordine publică.
Totodată, anchetatorii au beneficiat de sprijinul Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră Darabani și Direcției de Operațiuni Speciale.