Violențele în mediul familial, iscate la nivelul ruralului botoșănean, par să nu aibă sfârșit.
Un bărbat în vârstă de 40 de ani din comuna Concești a fost plasat sub un ordin de protecție provizoriu, după ce și-a amenințat fosta soție cu acte de violență.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, ordinul de protecție a fost emis de polițiștii de la Secția Rurală nr. 7 Darabani pentru o perioadă de 5 zile, timp în care bărbatul a fost evacuat din locuință și are mai multe obligații stricte de respectat. Printre acestea se numără interdicția de a se apropia la mai puțin de 100 de metri de locuința fostei soții sau de aceasta personal.
Dacă bărbatul va încălca termenii ordinului, riscă să fie cercetat penal pentru nerespectarea măsurilor legale, fapt ce ar putea duce la pedeapsa cu închisoarea.
Ancheta este în curs de desfășurare, iar în funcție de concluzii, polițiștii vor lua măsurile necesare pentru a asigura siguranța fostei soții.