Casa Sindicatelor a găzduit vineri un concert cu Ovidiu Lipan Țăndărică și Maia Morgensthen. Muzicianul a pus în scenă noua sa lucrare intitulată ,,TerraNova”.
,,<TerraNova> este o lucrare pe care am compus-o împreună cu Adrian Savian, de echilibrare energetică, de înălțare spirituală, de regăsire de sine, de vindecare. E o lucrare profundă, de contemplare, mediativă”, a declarat Ovidiu Lipan Țăndărică.
Potrivit muzicianului, lucrările interpretate au avut și elemente din muzica electronică. ,,De multă vreme punem la cale toate gândurile și simțămintele și nevoia de a ne întâlni. Am urmărit cu sufletul tot ce știam, tot ce ar fi bine și rău. Căutările, cred eu, au fost cele mai interesante. Am ascultat și îndrăznesc să spun că m-a inspirat muzica compusă de maestru. M-am lăsat îndrumată cu bucurie, în echilibru, simțindu-mă dorită, respectată. Contribuția mea, ceea ce am de spus și de făcut se cuvin să se armonizeze și cred că așa s-a și întâmplat”, a spus Maia Morgenstern.
Înainte de a cânta, Ovidiu Lipan Țăndărică a citit câteva rânduri dintr-o lucrare religioasă. De asemenea, pe scenă au fost membrii orchestrei Filarmonicii din Botoșani, dirijorul Flaviu Mogoșan, claviaturistul și compozitorul Adrian Stavian, soprana Paula Crișan, dar şi tenorul Eusebiu Huțan.
– Mădălina Mihai, reporter în cadrul redacţiei BUZZ