Desfășurat în perioada 16 – 18 octombrie, Botoșaniul găzduiește cea de-a XI-a ediție a evenimentului „Zilele Medicale Botoșănene”. În cadrul acestuia, la Hotel Rapsodia a avut loc Simpozionul Județean organizat de Filiala Botoșani a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR).
Tema simpozionului organizat de asistenții medicali botoșăneni este „Profesia de asistent medical – provocări în procesul de îngrijiri de sănătate”. În sala Hotelului Rapsodia au fost prezenți zeci de asistenți medicali de pe raza întregului județ. La eveniment a participat şi Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani.
„Am încercat în primul rând să iau legătura cu dumneavoastră, cu asistenții medicali, pentru a înțelege exact ceea ce faceți. Cu puterile mele, puține și medii, să încerc să vă ajut, să contribui și eu, să vin în întâmpinarea dumneavoastră. Câteodată poate o să forțez anumite decizii în sprijinul activității dumneavoastră. Sunt onorat să mă aflu în prezența dumneavoastră, mulțumesc tare mult și apreciez în mod deosebit activitatea dumneavoastră și vă doresc mult, mult succes și putere de muncă”, a declarat Corneliu Prepeliță.
„Lucram 24 de ore sau 8 ore ture de dimineață și 8 ore ture de seară cu o singură trusă de urgență”
Printre cei care au luat cuvântul se numără și Lia Temciuc, președintele Sindicatului „Sanitas” din cadrul unității sanitare.
„Mă simt onorată și mândră că pot să fiu, astăzi (n.r. 17 octombrie 2024), aici în fața dumneavoastră după 42 de ani de activitate continuă, 24 de ore din 24. M-am uitat la tema dumneavoastră de astăzi de la simpozion – provocări – și mă uit în sală puțin. Văd aici colegi din diferite generații. Din generația mea nu sunt, dar din generația apropiată de mine cu care am lucrat sunt mulți și sunt tineri care nu cunosc îndeaproape și nu realizează încă ceea ce înseamnă activitatea medicală, ca să nu generalizez doar pe asistent medical. Da, sunt provocări”, a declarat Lia Temciuc, președintele Sindicatului „Sanitas” din cadrul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani.
„Poate o să ajungem să vorbim și despre inteligența artificială”
Lia Temciuc a ținut să sublinieze faptul că, în urmă cu mai bine de 30 de ani, activitatea medicală se desfășura în condiții foarte grele din cauza lipsei materialului de lucru. În ciuda acestui lucru, președintele „Sanitas” spune că au reușit, cu brio, să se organizeze și să muncească în favoarea pacientului.
„Ne amintim cu toții cum am început activitatea medicală, cu foarte multe greutăți, cu foarte multe dificultăți și le-am depășit pe toate așa cum au fost ele. Să vă spun că lucram 24 de ore sau 8 ore ture de dimineață și 8 ore ture de seară cu o singură trusă de urgență pe care o aveam? Știți foarte bine acele seringi pe care trebuia să le avem, două de 20, patru de 10, patru de cinci și cu asta trebuia să ne facem activitatea”, a completat Lia Temciuc.
Având în vedere tema simpozionului – „Profesia de asistent medical – provocări în procesul de îngrijiri de sănătate” – botoșăneanca s-a arătat nedumerită de evoluția inteligenței artificiale și în sistemul sanitar și dacă o să se ajungă să se vorbească despre ea ca o provocare a muncii zilnice.
„În ciuda faptului că nu aveai cu ce lucra, nu aveai materialele necesare activității, am știut să facem față. Acum, depășind acel stadiu, ajungem pe parcurs la ziua de astăzi, la provocările de astăzi. Poate o să ajungem să vorbim și despre inteligența artificială, oare o să ajungem și acolo? Toate sunt provocări”, a spus în final Lia Temciuc.
În paralel cu activitatea de joi dimineață de la Rapsodia, la Cucorăni au loc alte conferințe ocazionate de „Zilele Medicale Botoșănene”.