miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocalDouă poșete cu bani și telefoane, uitate pe bancă

Două poșete cu bani și telefoane, uitate pe bancă

Două botoșănence au fost protagonistele unor incidente trase la indigo. Cele două femei și-au uitat poșetele în care aveau bani și telefoanele pe niște bănci din municipiul Botoșani.

Miercuri după amiază, un botoșănean a sesizat telefonic Poliția Locală cu privire la faptul că în stația de transport local, situată lângă E-ON, pe bancă, se afla o poșetă. La fața locului, a fost direcționată patrula auto, care, în prezența celui care făcuse sesizarea, au controlat
geanta respectivă. În interior au fost găsite mai multe bunuri printre care, un telefon
mobil, un portofel ce conținea suma de 620 lei, medicamente și o carte de identitate, care aparținea unei femei din comuna Coșula.

„Pe baza informațiilor din actul de identitate, polițiștii locali au reușit să contacteze proprietara genții, pe care au invitat-o la sediul instituției, bunurile fiindu-i restituite”, au spus reprezentanții Poliției Locale.

Incident tras la indigo

În aceeași după amiază, în fața Centrului Județean Cultură, polițiștii locali care efectuau serviciul prin patrulare pedestră au găsit pe o bancă o altă poșetă uitată. În interiorul acesteia se afla un telefon mobil, mai multe chei și suma de 240 lei.

„Folosind telefonul mobil, polițiștii locali au luat legătura cu proprietara bunurilor, numita M.A. cu domiciliul în municipiul Botoșani, strada Ștefan Luchian, care
s-a prezentat la sediul Poliției Locale, unde bunurile i-au fost predate pe bază de proces verbal. Pe această cale, sfătuim toți cetățenii să manifeste prudență în piețe, magazine, locuri aglomerate și să-și supravegheze bunurile pentru evitarea unor incidente neplăcute”, au precizat reprezentanții instituției.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.5 °
90 %
0.9kmh
100 %
mie
11 °
J
9 °
vin
15 °
S
16 °
D
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...