miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocalȘefii educației vor un post de parlamentar

Șefii educației vor un post de parlamentar

Peste 20 de inspectori școlari, printre care și unul de la Botoșani, candidează pentru alegerile parlamentare din 2024. Zece sunt candidați din partea PSD, iar unsprezece sunt de la PNL.

Inspectorul școlar general este numit de ministru, om politic, iar șefii de inspectorate școlare sunt la rândul lor oameni politici, membri în organizațiile locale sau județene PSD, PNL. Ei numesc inspectorii din subordine și, mai apoi, directorii de școli, potrivit edupedu.

Printre aceștia se află și Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al ISJ Botoșani. După doi ani la conducerea inspectoratului, acesta se află pe locul cinci pe listele PNL pentru Senat.

Lista completă a inspectorilor care vor în Parlament:

  • Alba: Delia Angela Gheorghiță- inspector școlar general adjunct  Camera Deputaților;
  • Arad: Mariana Cișmașu/Tipei-Voia- inspector școlar educație timpurie PNL Camera Deputaților;
  • Argeș:  Mariana Cătălina Dumitrașcu- inspector școlar general adjunct PNL Camera Deputaților;
  • Botoșani: Bogdan Suruciuc – inspector școlar general, PNL Senat;
  • Brăila: Cici-Mihaela Bolovan- inspector școlar general, PNL Camera Deputaților;
  • București: Vlad Drinceanu- inspector școlar, PSD Camera Deputaților;
  • Constanța: Sorin Mihai- inspector școlar general, PNL Senat;
  • Dolj: Irina Ștefana Broscaru- inspector școlar general adjunct, PNL Senat;
  • Hunedoara:  Stefănie Maria- inspector școlar general, PSD Senat;

– Sorina Gabori- inspector activități extrașcolare și inspector pentru

monitorizarea programelor privind accesul la educație, PSD Camera Deputaților;

-Hargoiu Luminița – inspector învățământ primar, PSD Camera Deputaților;

  • Iași:   Luciana Antoci- inspector școlar general, PNL Camera Deputaților;
  • Florentin Ciobotaru- inspector școlar general adjunct, PNL Camera Deputaților;
  • Neamț: Ana Socea – inspector școlar general adjunct, PNL Senat;
  • Olt: Adela Petrina Pantilie – inspector educație timpurie, PSD Camera Deputaților;
  • Prahova: Rizea Ilona Cornelia – inspector școlar general, PNL Camera Deputaților;
  • Satu Mare: Anișoara Boitor – inspector școlar general, PNL Camera Deputaților;
  • Suceava: Gabriel Matei – inspector școlar general adjunct, PSD Camera Deputaților;
  • Vrancea: Livia Silvia Marcu – inspector școlar general, PNL Camera Deputaților;

– Lauriana Ailincuței – inspector școlar general adjunct, PSD Camera Deputaților.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
9.4 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
11 °
mie
11 °
J
9 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...