Marți, 8 octombrie, la Primăria Municipiului Botoșani au fost semnate noi contracte pentru achiziția de autobuze electrice.
Mijloacele de transport în comun sunt achiziționate în cadrul proiectului „Modernizarea transportului public la nivelul Zonei Urbane Funcționale a Municipiului Botoșani”, derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
88,8 milioane de lei pentru aproape 40 de autobuze electrice
Achiziția s-a realizat pe loturi, contractele recent semnate vizând Lotul 1 (municipiul Botoșani – orașul Bucecea), care prevede 11 autobuze electrice cu o lungime de 10 metri, patru stații de încărcare rapidă și 11 stații de încărcare lentă, în valoare totală de 25,4 milioane de lei.
Pe Lotul 3 (municipiul Botoșani – comuna Curtești – comuna Bălușeni) vor fi achiziționate 27 de autobuze electrice cu lungimea de 10 metri, nouă stații de încărcare rapidă și 27 stații de încărcare lentă, în valoare totală de 63,4 milioane de lei. Furnizor va fi KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.S.
„Această investiție vine în completarea celei din vara acestui an din cadrul aceluiași proiect, prin care am achiziționat 30 de microbuze electrice și tot atâtea stații de încărcare lentă, în valoare totală de 36,5 milioane de lei”, a susținut primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, fiind vorba de Loturile 2, 4 și 5.
Autobuzele vor avea termen de garanție nouă ani și o capacitate de 92 de persoane, din care 26 pe scaune, cu un consum de energie electrică pentru tracțiune de 0,70 kwh/km și o autonomie de 508 km. Termenul de livrare este de 15 luni.
Contracte semnate în vară pentru achiziția de microbuze electrice
Joi, 18 iulie, Cosmin Andrei a semnat contractele privind achiziția a 30 de autobuze electrice. Mijloacele de transport în comun sunt achiziționate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și vor ajunge la Botoșani în termen de cel mult 15 luni, începând de joi, 18 iulie. Deși vehiculele de această dimensiune sunt adesea denumite microbuze datorită dimensiunilor lor reduse, termenul corect folosit în cadrul specific al proiectului este „autobuz”.
Mijloacele de transport ar urma să deservească municipiului Botoșani, dar și zona metropolitană. În cazul transportului metropolitan, acesta va avea noi trasee până în comunele și orașele limitrofe, Bucecea, Curtești și Bălușeni. Valoarea totală a autobuzelor este de aproximativ 36,5 de milioane de lei, garanția asumată contractual fiind de șase ani, respectiv 600.000 de kilometri.