miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocalViață încheiată sub ochii colegului de salon

Viață încheiată sub ochii colegului de salon

Caz șocant, luni dimineață, la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean. Un pacient aflat internat în secția postcură a unității de psihiatrie și-a pus capăt zilelor chiar sub ochii colegului de salon.

Incidentul șocant a avut loc după miezul nopții, într-un salon din unitatea sanitară. La un moment dat un pacient din salon a alertat îngrozit personalul de gardă. Acesta s-a trezit și a observat sânge picurând din patul colegului de salon. Alarmat, acesta a dat la o parte pătura, găsind bărbatul de lângă el într-o baltă de sânge. A srtigat la asistentul de pe hol, iar acesta a venit imediat în salon și a încercat manevrele de resuscitare. Între timp, personalul de pe secție a anunțat serviciul de urgență 112. O ambulanță cu medic a ajuns în scurt timp la fața locului, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic.

Bărbatul de 65 de ani avea o tăietură de mari dimensiuni la nivelul încheieturii cotului stâng, iar în mâna dreaptă capacul unei cutii de conserve. Acesta a avut o voință atât de puternică, încât și-a secționat venele cu capacul de conservă, nemaiavând, practic, nicio șansă.

În scurt timp la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție. Oamenii legii au început o anchetă, solicitând efectuarea unei autopsii. Acum conducerea spitalului va trebui să stabilească dacă personalul de pe secție a respectat toate procedurile.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.5 °
90 %
0.9kmh
100 %
mie
11 °
J
9 °
vin
15 °
S
16 °
D
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...