La înmormântarea lui Eminescu – menționapresa vremii –, în numele studenților, a rostit „câteva cuvinte de adio” C. Calmuschi, student în litere („Lupta”,19-20 iunie 1889), reproducându-i integral sau fragmentat textul (a se vedea, de exemplu:„Adevărul”, nr. 253, 6 iunie 1889). Intervenția sa nu era una de moment. Student șiprofesor, după aceasta, la diverse licee din țară, director al Liceului „Unirea” din Focșani și, în urmă, director al Bibliotecii „V.A. Urechia”, Constantin Calmuschi a intervenit, cu diverse ocazii, inițiind sau sprijinind evenimente legate de Eminescu.
În 1890, participa la Botoșani, la Congresul universitar, susținând pe 10 septembrie, o conferință asupra istoriei. „Stăruind asupra desvoltărei trecute a omenirii și comparând istoria socială și politică a osebitelor țâri”, el arăta„în ce fel se va desvoltă societatea în viitor” („Universul”, nr. 211, 13 septembrie 1890, p. 1). De altfel, licența la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București o va lua, în 1891, cu o teză de istorie: „Principalele dări ale Moldovei şi Munteniei în secolul al XVIII”. Va continua cu studii de specializare în geografie la IstitutodegliStudi Superiori, Florenţa (1894). Student la Florența, publică un studiu critic de 19 pagini – „Cărţile didactice ale D-lui G.Th. Buzoianu” (Ploesci, Tip. Modernă, 1894).
Urmează Şcoala Normală Superioară din Paris (1895-1896).Specializarea sa în geografie explică volumul „Geografia României şi a ţerilor vecine locuite de Români de Constantin Calmuschi, Profesor de Geografie la liceul din Ploesci”, care a cunoscut două ediții, ambele la Edit. Stab. Progresul: ediția I – în 1897, iar, la un an, în 1898 – ediția a doua.
Pe 4 aprilie 1903, „Conservatorul” anunța, în numărul 94, apariția unei admirabile lucrări„alui C. Calmuski, profesor la școalele comercială și normală din Galați, intitulată În munții Neamțului.Într’o broșură de aproape 200 pagini, frumos tipărită și cu o copertă ilustrată, autorul și’a dat la lumină impresiile, cunoștințele și cercetările științifice, căpătate cu prilegiul unei mari excursiuni, condusă de d-sa, cu elevii liceului din Focșani, în pitorescul județ al Moldovei”. Îi era apreciată, în acel semnal editorial, calitatea literară, considerându-se volumul și„o bună călăuză pentru toți acei cari vor voi să viziteze acea parte a locului” (p. 2). Va prefața, în 1911, lucrarea lui Gh. N. Munteanu-Bârlad pe aceeași temă „Escursiuni în MunţiiNeamţului” (Galaţi, 1911).
În același an, 1903, apărea și „Reforma școalelor comerciale, de Const. Calmuski, profesor” – o broșură de 36 de pagini.
Debutul, de altfel, și-l făcuse, în 1887, ca absolvent al Liceului din Bârlad, cu o conferință publică: „Gheorghe Asachi. Viaţaşi activitatea lui” (Bârlad, Tip. George Caţafany, 1887).
În 1909, Constantin Calmuschi, semnează alături de Jean Bart și G. Orleanu „Sărmanul Dionis. Poemă scenică” (apărută la Bucureşti), o dramatizare după nuvela eminesciană. Aceasta a fost pusă în scenă cu ocazia comemorării lui Eminescu la Galați. „Minerva” o anunța în programul amplu din 16 iunie:
„Pentru comemorarea lui M. Eminescu, care va avea loc în localitate la 16 c., comitetul organizator a stabilit următorul program:
La 10 dimineața se va oficia un «Requiem» la biserica Sf. Nicolae, unde vor asista autoritățile civile, cele militare, clerul școlile și diferiți invitați.
Tot la biserică d. profesor G.Fortu va ține o cuvântare ocazională.
La orele 9 seara, va avea loc la Teatru Papadopol un festival compus din: «Un cuvânt festiv», de d. dr. N. Alexandrescu; al doilea, concert Eminescu (voce, cor piano, orchestră) de d-șoara Magdalena Cocorăscu cu corul episcopal și orchestra reg. 11 Siret; al treilea din «Sărmanul Dionis» alcătuire scenică în 5 tablouri de d-nii G. Orleanu,C. Calmuskiși Jean Bart, și jucată de d-na Barii Emerich, d-șoara Codreanu, și de d-nii N. Istrate, Doiciu, dr. N. Alexandrescu și G. Drugănescu” („Minerva”, nr. 177, 13 iunie 1909, p. 1).
Constantin Calmuschi a făcut parte, alături de Grigorie Conduratu, Gheorghe I. Dragănescu, Ioan Drăgănescu, August Frățilă, Grigore Forțu, Constantin Hamangiu, George G. Orleanu, Grigorie L. Trancu, Corneliu Botez,și din comitetul din a cărui inițiativă a fost ridicat la Galați monumentul lui Eminescu, lucrat din marmură de sculptorul Storc. „Albina” îi rezuma, în numărul 4 din 23 octombrie 1911, luarea de cuvânt la dezvelirea monumentului: „D-l C. Calmuski, profesor, arată simțiminte de dragoste și recunoștință lui Eminescu, care a întrupat toată gândirea românească și suferința românilor; lui Eminescu, care a scuturat praful cronicelor bătrâne, reamintind în pagini alese gloria trecutului; lui Eminescu care a ținut un loc însemnat în politica țării; lui Eminescu, care ca cugetător a pătruns tainele și durerile cele mai adânci și care a simțit durerea pentru toți” (textul întreg a fost publicat în „Dimineaţa”, nr. 2739, 18 octombrie 1911, p. 2).
Istoriile și dicționarele literare nu fac referire la activitatea sa de scriitor, numele său figurând printre publiciști, deși a publicat și câteva scrieri artistice: „Soveja” (Bucureşti, 1900); „La şezătoare. Piesă populară într-un act şi în versuri” (Galaţi, Tip. Buciumul Român, 1905); „Din Vremea Unirei, poemă scenică în 6 episoade şi în versuri” (Tip.-lit. Schenk-Burbea, 1909). Ultima a fost scrisă cu prilejul a 50 de ani de la Unirea Principatelor.
A fost apreciat însă Profesorul Constantin Calmuschi mai cu seamă ca director al Bibliotecii „V.A. Urechia”, aducând „o contribuţie personală la dezvoltarea instituţiei” pe care a considerat-o „un nucleu, menit să exercite o forţă centripetă şi în acelaşi timp centrifugă asupra întregii vieţi spirituale a oraşuluişijudeţului” (Nedelcu Oprea).
Reținem de pe o pagină dedicată lui Constantin Calmuschi: „Data şi locul morţii nu au fost identificate. În articolul «Întregiri la biografia lui Constantin Calmuschi» din Convorbiri literare, nr. 3(243), mart. 2016, p. 86-87, Nicolae Scurtu menționează ca loc al decesului București și anul morții 1948. În volumul «Valori spirituale vasluiene», Traian Nicola încheie fişa biografică a lui Constantin Calmuschi afirmând că acesta a murit la Bucureşti, anul aproximativ al morţii fiind 1956”.
Revista „Memoria” (nr. 11 din 1994) publica un anunț: „Tatăl meu, Constantin Calmuschi, primar național-țărănist la Bacău, a fost arestat și deținut în patru temnițe, printre care Gherla, Aiud, Poarta Albă, în anii 1947-1956; el nu a murit în închisoare, la Galata, cum a apărut din eroare în nr. 3 al revistei Memoria, ci după eliberarea din pușcărie”.
E o coincidență de nume sau date necunoscute și neclarificate încă din biografia lui Constantin Calmuschi, distins cu ordinul „Coroana României”, în grad de Cavaler (24 ianuarie 1892); Ordinul „Coroana României”, în grad de Ofițer (Decret Regal nr. 4.708 din 25 iunie 1913); Medalia „Răsplata Muncii pentru învățământ”, clasa I (Decret Regal nr. 1.765 din 30 mai 1925)?
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
