Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani aduce o serie de lămuriri în ceea ce privește pensiile de invaliditate și pensiile anticipate sau anticipate parțiale stabilite conform legislației anterioare.
Astfel, pensiile stabilite anterior devin, automat, pensii în înțelesul actualei legislații și se recalculează în consecință. De asemenea, pensiile anticipate și cele anticipate parțiale se transformă în pensii anticipate conform noilor reglementări.
„Conform art. 144 alin. (3) și (4) din Legea nr. 360/2023, la data intrării în vigoare a acesteia, pensiile anticipate și pensiile anticipate parţiale, stabilite conform legislaţiei anterioare devin pensii anticipate, în înțelesul noii legi”, au transmis reprezentanții Casei de Pensii.
Pensiile de invaliditate și cele anticipate se transformă automat în pensii pentru limita de vârstă
La împlinirea vârstei standard de pensionare, pensiile de invaliditate și cele anticipate se vor transforma, din oficiu, în pensii pentru limită de vârstă. Acestea vor fi recalculare prin eliminarea diminuărilor și adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate anterior. Stagiul minim și complet de cotizare, conform prevederilor legii, reprezintă un criteriu esențial în această recalculare.
„Pensiile anticipate parțiale și pensiile anticipate, devenite pensii anticipate în sensul noii legi, precum și pensiile de invaliditate, devenite pensii de invaliditate în sensul noii legi, pot fi transformate, din oficiu, în pensii pentru limită de vârstă, la împlinirea vârstelor standard de pensionare reduse, în situația în care sunt îndeplinite condițiile referitoare la realizarea stagiului complet de cotizare contributiv, respectiv, depășirea acestuia cu cel puțin 5 ani de stagiu de cotizare, după caz”, au spus reprezentanții CJP Botoșani.
Când sunt îndeplinite condițiile pentru pensia de limită de vârstă
Reprezentanții Casei de Pensii au mai spus că sunt îndeplinite condițiile pentru pensia de limită de vârstă:
- La împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5 la lege, cu respectarea condiţiei privind stagiul minim de cotizare contributiv;
- La împlinirea vârstelor standard reduse potrivit legislației în vigoare, în condițiile realizării stagiului complet de cotizare contributiv, potrivit legii.