Un bărbat de 32 de ani, din Dorohoi, a fost reținut de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale imediat după eliberarea sa din Penitenciarul Botoșani. Scenele s-au petrecut pe 2 octombrie 2024, când bărbatul abia fusese pus în libertate. Asta pentru că, în timp ce bărbatul își executa pedeapsa dispusă de instanță, autoritățile maghiare au emis un nou mandat de arestare pe numele său, iar polițiștii au intervenit prompt pentru a-l prelua.
De altfel, Curtea de Apel Suceava hotărâse încă din luna august ca bărbatul să fie arestat preventiv, însă această măsură nu a putut fi pusă în aplicare imediat, deoarece el se afla deja în penitenciar. Astfel, mandatul a fost activat odată cu eliberarea sa.
Dorohoianul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Botoșani și urmează să fie escortat în Ungaria pentru a răspunde acuzațiilor aduse de autoritățile de acolo.