miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocalColegiul "Laurian", gazdă pentru elevi și profesori lituanieni într-un proiect Erasmus+ (video)

Colegiul “Laurian”, gazdă pentru elevi și profesori lituanieni într-un proiect Erasmus+ (video)

Colegiul Naţional „A. T. Laurian” a avut parte de oaspeţi de peste hotare în cadrul unui proiect Erasmus+. Este vorba despre un grup de elevi și profesori lituanieni.

În perioada 20-26 septembrie 2024, 12 elevi însoţiţi de trei profesori de la Kauno Maironio Universitetinė Gimnazija, din Kaunas, Lituania, au desfăşurat activităţi împreună cu elevii şi profesorii de la Colegiul “Laurian”. Aceștia au fost coordonaţi de către profesoara Ionela-Florentina Iacob.

„Experiența mea de profesor implicat în câteva proiecte Erasmus+ care se centrează pe elevi arată că interacțiunea acestora cu adolescenți din alte țări poate schimba perspective, poate lărgi orizonturi și poate, chiar, schimba vieți. Ca profesor gazdă, organizator, sau ca însoțitor al unui grup de elevi într-o mobilitate Erasmus+ în altă țară știu că mobilitatea a fost un succes atunci când elevii implicați nu vor să plece acasă la sfârșitul mobilității”, a declarat profesoara Ionela-Florentina Iacob.

Elevii au participat la ore de limba engleză, biologie, informatică, dar şi la o dezbatere despre cetățenia și stereotipurile europene etc. Unele dintre cele mai apreciate activități din cadrul proiectului au fost seara de karaoke în care elevii români și lituanieni au cântat,  și, concertul trupei Downside, membrii ei fiind elevi ai unității de învățământ gazdă.

,,Această experiență de voluntar Erasmus a fost una de neuitat”

Elevii din Kaunas au spus că amintirea și lecțiile învățate în cadrul proiectului vor rămâne cu ei pe tot parcursul vieții, reușind să lege conexiuni speciale cu persoane necunoscute. Și pentru elevii botoșăneni, experiența proiectului a fost marcantă.

,,Această experiență de voluntar Erasmus a fost una de neuitat. A reprezentat o oportunitate minunată de creștere personală și profesională. Atât elevii cu care am interacționat, cât si activitățile la care am participat alături de aceștia, m-au ajutat să îmi îmbunătăţesc abilitățile lingvistice și să ies din zona mea de confort. Este prima data când particip la un astfel de proiect ca voluntar și nu regret acest lucru, deoarece am cunoscut oameni extraordinari din Lituania și am aflat multe informații noi despre țara lor”, a declarat Cezar Pașparan, elev în clasa a X-a.

Colaborarea cu liceul din Kaunas va continua prin intermediul proiectului de Acreditare, Erasmus+, Educaţie şcolară, coordonat de Colegiul Naţional „A. T. Laurian” din Botoşani, deoarece în luna mai 2025, un grup de elevi și de profesori botoșăneni va participa la o mobilitate transnaţională în Kaunas.

– Ioana IVAŞ, reporter în cadrul redacţiei BUZZ

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
8.3 °
89 %
1.3kmh
100 %
mie
10 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...