La nivelul județului Botoșani, toate instituțiile cu rol în managementul situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice periculoase au fost puse în alertă, fiind atenționate să fie pregătite să intervină pentru salvarea vieții și protejarea bunurilor materiale ale cetățenilor.
Măsurile au fost dispuse în contextul avertizărilor hidro-meteorologice intrate în vigoare în această dimineață, pentru siguranța cetățenilor, monitorizarea eficientă a evoluției situației operative și asigurarea unei intervenții prompte în cazul înregistrării unor evenimente.
Astfel, la nivelul județului Botoșani au fost adoptate următoarele măsuri:
– instituirea serviciului de permanenţă la sediul tuturor primăriilor;
– realizarea unei evidențe a persoanelor vulnerabile și cu dizabilități care ar putea avea nevoie de sprijin, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județ;
– monitorizarea cursurilor de apă de pe raza unităților administrativ – teritoriale, a zonelor cunoscute ca fiind predispuse la inundații, în special pe perioada atenționărilor/avertizărilor meteorologice de tip NOWCASTING și intervenția de urgență, dacă situația o impune;
– asigurarea operativității tehnicii de intervenție la inundații de la nivelul tuturor primăriilor;
– activarea Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Botoșani la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani, cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, Sistemului de Gospodărire a Apelor Botoșani, Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, Secției Drumuri Naționale Botoșani și furnizorilor de utilități, pe perioada de valabilitate a avertizărilor hidro-meteorologice;
– creșterea capacității operaționale la nivelul ISU Botoșani.
De asemenea, pentru preîntâmpinarea situațiilor deosebite, vor continua recunoașterile în teren în zonele cunoscute cu risc de inundații, se va informa populația asupra măsurilor și a modului de comportare în cazul producerii situațiilor de urgență, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență de la nivelul primăriilor.
Totodată, la toate subunitățile de pompieri se va asigura operativitatea tehnicii de intervenție la inundații (motopompe remorcabile și transportabile, bărci, camioane etc.).
Toate aceste măsuri dispuse sunt esențiale pentru a asigura rapiditatea și eficiența intervențiilor, în cazul manifestării unor situații deosebite.
Evoluția situației operative va fi atent monitorizată pentru asigurarea implementării măsurilor necesare gestionării eficiente a situațiilor de urgență care pot pune în pericol viețile și bunurile cetățenilor.
Reamintim faptul că județul Botoșani se va afla, în următoarele ore sub incidența a trei coduri de ploi abundente, vânt puternic și inundații, astfel:
– până la ora 20:00, cod galben de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25… 40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. Vântul va avea la rafală 45… 65 km/h și izolat 70 km/h.
– de astăzi, de la ora 20:00, până mâine, la ora 10:00, cod portocaliu de ploi torențiale și abundente și intensificări ale vâtului. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40-60 l/mp și izolat de peste 70 l/mp. Vântul va avea la rafală 70 …80 km/h.
– până mâine, la ora 24:00, cod galben de inundații pe râul Jijia și afluenții acestora. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE” .
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.