În perioada 24 septembrie – 14 octombrie, mai multe convoaie de militari și echipamente din cadrul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, inclusiv din cadrul Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” Botoșani, vor traversa țara atât pe calea ferată, cât și pe șosele. Această mobilizare are loc în contextul unor exerciții militare planificate din anul 2023. „Informăm în acest context că detașamente și tehnică militară participantă la această activitate urmează să se deplaseze din garnizoanele Iasi, Piatra Neamț, Bacău, Botoșani și Turda către locațiile stabilite”, au comunicat reprezentanții Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”.
Aceste exerciții fac parte din procesul de pregătire și perfecționare a personalului, asigurând o mai bună coordonare și reacție în situații de criză.
Locuitorii din zonele traversate de convoaie sunt sfătuiți să fie atenți la eventualele restricții de trafic și să respecte indicațiile autorităților pentru a evita întârzierile sau problemele în circulație.