Sâmbătă, județul va fi scena unei noi ediții a Zilei de Curățenie Națională, parte a campaniei „Let’s Do It, Romania!”. Instituția Prefectului invită toți cetățenii să se alăture acestei inițiative ecologice.
În acest sens, au fost trimise invitații către Consiliul Județean, Primăria Botoșani și celelalte 77 de unități administrativ-teritoriale din județ, pentru a mobiliza voluntarii și a organiza eficient colectarea deșeurilor rezultate din activitățile de curățenie.
Evenimentul va debuta la ora 9 în parcarea Palatului Administrativ din Piața Revoluției, unde angajații Prefecturii, ai Ministerului Afacerilor Interne, precum și reprezentanți ai Consiliului Județean și ai Primăriei Botoșani, se vor aduna pentru a da startul campaniei.