Festivalul internațional concurs de caricaturi și epigrame ,,Cik Damadian”, ediția a IV-a, organizat de Uniunea Armenilor din Botoșani a început, vineri, la colecția de artă a galeriilor ,,Ștefan Luchian”. Aici a avut loc vernisajul expoziției de caricaturi, unde au fost expuse pe simeze lucrările participanților, dar și un recital de epigrame. A urmat apoi, la Cinema Unirea un spectacol de muzică jazz, dar și un recital de glume și bancuri.
Anul acesta, au participat 67 de persoane la concurs, unii dintre ei fiind din România, iar ceilalți din alte 21 de țări, precum Armenia, Arabia Saudită, Brazilia, Cuba, Serbia, China, Egipt, Uzbekistan, Indonezia, Statele Unite ale Americii, Rusia, Siria, Grecia, Republica Moldova, Thailanda, Myanmar, Uruguay, Polonia, Iran, Ucraina și Spania. Au fost expuse pe simezele galeriilor de arte în jur de 100 de caricaturi.
Juriul la secțiunea de epigrame din acest an a fost format din Gheorge Bâlici, câștigătorul ediției precedente, Constantin Moldovan și Sorin Finchelstein, epigramist botoșănean stabilit în Canada. La secțiunea de caricaturi, juriul a fost format din Costel Pătrășcan, Gheorge Licurici și Mihai Pastramagiu.
„Cultura este singura îndeletnicire care învinge”
La eveniment a participat şi președintele Uniunii Armenilor din România și a Uniunii Scriitorilor din România, din 2024 ales, Varujan Vosganian, care a declarat că a fost plăcut surprins de exponatele văzute. ,,Încă o dată se vede cum cultura este deasupra tuturor celorlalți. Cultura este singura îndeletnicire care învinge, fără să lase în urmă învinși, și care cucerește, fără să umilească”, a spus acesta.
Prezenți la vernisaj au fost Constantin Moldovan, președintele juriului la secțiunea de epigrame, dar și președintele juriului la secțiunea de caricaturi, Costel Pătrășcan.
,,Pot spune că am rămas surprins deoarece expoziția de caricaturi din acest an este mai bună decât cea de anul trecut, dar mult mai bună decât cea de acum doi și trei ani. Sunt curios cum va fi peste 100 de ani, evoluând în acest fel”, a spus Costel Pătrășcan.
Moment inedit în aplauzele publicului
În timpul vernisajului, a avut loc un moment artistic, susținut de Sorin Ursan. El a cântat în timp ce l-a caricaturizat pe Varujan Vosganian, folosindu-se de un șevalet transparent. La urmă, artistul i-a dăruit președintelui UAR caricatura. Momentul lui Sorin Ursan a fost bine primit de public prin aplauze.
Totodată, în cadrul evenimentului, epigramiștii din Botoșani și din alte județe ale țării, au recitat din creațiile lor. Prezentatorii vernisajului au fost Șerban Lazarovici și Alexandra Mandraburca.
Pe lângă vernisajul expoziției, în fața clădirii colecției de artă a galeriilor, unele persoane au fost desenate de către caricaturiști.
Spectacolele artistice ale festivalului
După câteva ore de la vernisajul expoziției, prima zi a festivalului a continuat la Cinema Unirea, cu două spectacole artistice. Unul din ele a fost ,,Glume și bancuri din Ardeal”, susținut de Sorin Tănase, care a impresionat publicul cântând în timpul momentului la acordeon melodii amuzante.
Al doilea spectacol a fost unul de muzică jazz, intitulat ,,Arta Dialogului”, ce a fost susținut de artiștii Harry Tavitian, pian și voce, și Cserey Csaba, tobe și percuție.
,,Nefiind prima mea apariție la Botoșani, am încercat să avem o continuitate în aparițiile noastre de aici, iar publicul în cursul anilor s-a pus la punct cu muzică noastră și o cunosc mai bine.”, a spus Harry Tavitian.
Cine a fost Cik Damadian?
Cik Damadian s-a născut în anul 1919, la Constanța și provenea dintr-o familie de armeni. A fost grafician, caricaturist și portretist. Artistul își începe studiile preuniversitare la liceul ,,Mircea cel Bătrân” din Constanța. În anul 1931, Cik Damadian își continuă parcursul educațional la liceul ,,Movrat-Raphail” din Veneția.
Activitatea caricaturistului a mai constat în cea de a crea filme de desene animate pentru televiziunea din Berlin și în a realiza recuzită pentru anumite spectacole, cum ar fi ,,Hercule în căutarea merelor de aur”, ,,Odiseea”, ,,Ionuț cutreieră lumea” și multe altele.
În anul 1975, Cik Damadian ajunge la Botoșani și stă o scurtă perioadă aici pentru a imortaliza vechile străzi, case și biserici ale municipiului.
De-a lungul vieții sale, armeanul a fost de două ori laureat al premiului de stat și a făcut parte din biroul de grafică al uniunii artiștilor plastici din România. Mai mult decât atât, el a avut mai multe participări la saloanele anuale de grafică și la saloanele umorului din țară și din străinătate.
– Andy Ciotir, reporter în cadrul redacţiei BUZZ