Ziua de 7 septembrie a fost una destul de agitată pe străzile din Botoșani, unde polițiștii au descoperit doi șoferi care sfidau legea și puneau în pericol siguranța rutieră.
În primul caz, un tânăr de 22 de ani a fost oprit de polițiștii rutieri, iart în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca și cum nu era de ajuns, tânărul avea deja suspendat dreptul de a conduce din cauza unei infracțiuni rutiere anterioare. Acum, el va fi cercetat pentru conducerea sub influența alcoolului și pentru șofat fără permis.
Tot pe 7 septembrie, pe strada Împărat Traian, un tânăr de 24 de ani din comuna Copălău a fost oprit de polițiștii de la Ordine Publică. De data aceasta, aparatul DrugTest a indicat prezența substanțelor psihoactive în organismul șoferului. Tânărul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar rezultatele urmează să confirme dacă era drogat în momentul controlului.
Ambele cazuri sunt anchetate, iar tinerii riscă dosare penale pentru nerespectarea legii.