Cristi Constantin Baciu, angajatul de la Penitenciar, ucis în bătaie, va avea parte de o înmormântare cu onoruri. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost adus de la Spitalul din Suceava, unde a decedat.
Surorile sale trebuie să se ocupe acum de înmormântare, tatăl fiind în stare de şoc. Mai mult, fiul acestuia îi era un sprijin zilnic, din cauza afecţiunilor de care suferă şi care l-au făcut dependent de oxigen. „A distrus doi oameni. Fratele a murit, iar tata era în grija lui, îi era însoţitor. Orice s-a întâmpla acum, Cristi nu se mai întoarce. Ne-a distrus toată familia”, a spus sora celui decedat.
Cristi va fi înmormântat cu onoruri, urmând a fi condus pe ultimul drum joi la amiază. Atunci vor fi prezenţi şi foştii lui colegi, din Penitenciarul Botoşani. Între timp, bărbatul acuzat de uciderea acestuia, a fost arestat pentru 30 de zile sub acuzaţia de tentativă de omor. Cum între timp victima acestuia a decedat, procurorii vor schimba încadrarea juridică.
Întâmplarea şocantă a avut loc într-un cartier din municipiu. Cristi Constantin Baciu, fost angajat de la Penitenciarul Botoşani a fost lovit cu bestialitate în zona capului.
În vârstă de 48 de ani, bărbatul a fost victima unei agresiuni de o violenţă ieşită din comun. Acesta a fost bătut de un alt bărbat cu care chiar ciocnise câteva pahare înainte. Totul s-a petrecut în noaptea de 15 spre 16 august, în zona Aleii Constantin Gane din Municipiul Botoşani. Victima s-a aşezat pe o bancă din zona blocului în care locuieşte şi la un moment dat între acesta şi agresorul său a izbucnit un scandal.
Cristi Baciu a pierdut lupta pentru viaţă
De la câteva cuvinte aruncate s-a trecut repede la lovituri, iar bărbatul de 45 de ani a început să îşi lovească adversarul cu bestialitate în zona capului. Ulterior acesta şi-a abandonat victima şi a plecat spre casă. Cel din urmă a plecat şi el spre o scară de bloc din apropiere. Nu este încă foarte clar dacă a fost aşteptat de agresor în scara de bloc, sau loviturile încasate la cap s-au agravat după câteva minute. Cert este că acesta a fost găsit în comă profundă de către un vecin, care a sunat imediat la 112. A fost transportat la Urgenţe, după care trimis cu ambulanţa la Suceava. După o săptămână de chin, organismul acestuia a cedat. „Pacientul a ajuns în stare gravă, comă gradul 3, intubat ventilat mecanic, politraumatizat prin agresiune, multiple fracturi. Prognosticul a fost extrem de rezervat. La o zi a intrat în sto, dar a fost resuscitat cu succes. Din păcate, sâmbătă dimineaţă s-a instalat un nou stop cardio-respirator, ireversibil”, a spus un cadru medical din Spitalul Judeţean Suceava.
Bătut cu bestialitate în cap şi faţă
Iniţial agresorul a rămas în libertate. Ulterior, după ce medicii legişti au examinat victima şi violenţa loviturilor încasate, poliţiştii l-au săltat pe cel care le-a cauzat. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de tentativă de omor. Judecătorii au decis, ulterior, ca acesta să petreacă următoarele 30 de zile după gratii.
Botoşăneanul a contestat măsura, la Curtea de Apel Suceava, dar acuzaţia îi va fi din nou modificată, după ce victima lui a decedat.
Fostul angajat de la Penitenciar a fost depus de familie la Biserica de pe Pietonalul Unirii şi va avea parte de o înmormântare cu onoruri.