Simona Radiş: “Am dat niște lupte, cu mine, pentru a reuși să merg mai departe” (VIDEO)

Canotoarea de aur a Botoşaniului, Simona Radiş, una dintre performerele delegaţiei României la  Jocurile Olimpice de la Paris 2024, recent încheiate, s-a îmtors acasă, la Avrămeni. Aceasta a adus la Botoşani o medalie de aur şi una de argint obţinute cu multă muncă şi implicare totală.  

Reporter: – Cum a fost regăsirea cu casa, cu locurile natale?

Simona Radiș: – Am venit cu bucurie acasă, cu atât mai mare bucuria când nu am revenit singură. Am fost însoțită de sora mea și aici am fost așteptată de părinți, de nepoți și de cumnatul meu. A fost o reuniune care nu s-a mai întâmplat în acest mod, cred de vreo 10-11 ani.

– Cu bucurii mai mari, cu atât mai mult cu cât v-ați întors cu două medalii.

– Într-adevăr, m-am întors cu două medalii, una de aur și una de argint, foarte valoroase pentru mine. Pot spune că sunt chiar două medalii de aur, deși diferă culoarea. Fiindcă amândouă au fost foarte muncite, foarte greu cucerite și au o valoare sentimentală extraordinară pentru mine.

– După cât timp ați revenit acasă?

– Cred că am fost acasă în perioada Paștelui și de atunci nu am reușit să mai ajung, fiindcă pregătirea a fost foarte încărcată și nu am mai avut timp liber.

– Și acum este o ședere un pic mai lungă.

– Este puțin mai lungă. Am și un liber total mai lung. Îmi permite să colind și să mă plimb în mai multe locuri. Acum stau o perioadă, voi pleca în alte zone ale țării, după care o să revin iarăși la părinți.

– Care a fost primul lucru pe care l-ați mâncat când ați venit acasă?

– Primul lucru pe care l-am mâncat a fost ciorba de sfeclă roșie.

– Cum v-a întâmpinat familia, vedem casa plină de baloane?

– Da ei, dragii de ei, au muncit foarte mult, în special nepoțeii mei care au ținut să își pună umărul la muncă. Au umflat foarte multe baloane. Ce vedeți acum sunt doar niște resturi a ceea a fost, nu aveam loc să mergem pe aici de baloane și flori. Dar acestea sunt așa, pe lângă. De fapt, adevărata bucurie a fost să-i văd pe toți, cu brațele deschise, atunci când am intrat pe poartă.

– Cât de mult vă încarcă psihic și fizic venirea acasă, mai ales în aceste perioade după un efort?

– Fizic pentru mine este doar relaxare, fiindcă am încheiat cu antrenamentele. Acum sunt liberă total. Mai ajut părinții pe acasă sau pe câmp, dacă este necesar. Chiar astăzi am fost cu sora mea și ne-am ocupat de animale, cât ei au fost pe câmp la alte culturi. Dar este plăcut să poți să contribui și îmi și aduce aminte de perioada când eram mică, înainte să plec, și participam zilnic la aceste treburi casnice.

– Vă era dor de astfel de îndeletniciri?

– Îmi era dor de acel sentiment pe care l-am trăit atunci. Faptul că mi-am adus aminte și am trecut iarăși prin aceste stări m-a bucurat. Îmi dau seama că, deși am plecat de atâția ani, încă știu să fac treaba așa cum trebuie și îmi dau seama că, deși aceste rezultate ar fi putut să mă schimbe într-un mod rău, nu au făcut-o, iar asta este cea mai mare bucurie.

– Ce spun membrii familiei? Vă mai descurcați pe câmp cu muncile câmpului, cu animalele, vă mai pricepeți?

– E ca mersul pe bicicletă, nu se uită niciodată. Mereu mi-a plăcut să particip. Uneori mai mult, alteori mai puțin, fiindcă eram și eu copil și poate aveam chef sau nu aveam. Dar cu siguranță mă descurc, mai ales dacă este necesar. Sunt un om de bază și nu o să spun niciodată, nu.

– Care a fost primul gând pe care l-ați avut în barcă după ce ați câștigat medalia de aur, la ce s-a dus gândul prima oară?

– Cred că m-am gândit la cât de multă muncă am depus până am reușit să cuceresc acest rezultat. Nu a fost puțin, au fost niște ani dificili după Jocurile de la Tokyo. Muncă multă, epuizare fizică și psihică. Am dat niște lupte, cu mine, pentru a reuși să merg mai departe. Iar odată cu acest rezultat mi-am adus, așa, aminte, tot greul prin care am trecut pentru a reuși să-l cuceresc.

– Ce urmează în următoarea perioadă?

– Încă nu știm cât va dura oficial vacanța noastră, dar cred că va fi undeva pe la mijlocul lunii octombrie sau poate chiar spre finalul acestei luni. Noi sperăm la cât mai mult. Dar în ceea ce privește competițiile la care voi participa, va trebui să mai așteptați, fiindcă primele campionate internaționale vor fi abia anul viitor, undeva în lunile august și septembrie.

– Văd că aveți și bicicleta aici, continuați și acasă antrenamentele?

– Va trebui să continui antrenamentele, dar nu acum, probabil cu vreo 2 săptămâni înainte să revenim în cantonament, o să trebuiască să încep programul treptat pentru a mă ajuta pe mine să mă acomodez mai repede la efort. Atunci da, cu siguranță voi începe să folosesc această bicicletă. Iar la București am un ergometru, pe care cu siguranță va trebui să-l folosesc.

– Am întrebat de medalie de aur. În cursa de argint, care a fost primul gând când ați realizat că v-a scăpat aurul printre degete?

– A fost un moment de liniște. A fost o cursă atât de grea, iar atunci când am terminat nu am avut niciun gând. A fost un moment de liniște, m-am uitat pe ecran, să văd și să mi se confirme ceea ce simțeam și oarecum știam deja. Am văzut că suntem pe locul 2. Am avut poate un moment de dezamăgire, fiindcă a fost foarte aproape. Dar după, când s-au răcit puțin lucrurile, mi-am dat seama, de fapt, cât de important este acest rezultat. Fiindcă noi, în barca de dublu, am întâmpinat foarte multe perioade dificile în acest an, și cât de mult semnifică pentru noi, fiindcă am reușit împreună să nu ne lăsăm, să nu renunțăm, deși poate ar fi fost mai ușor. Am luptat în continuare și de la un european unde venisem pe locul 3 am reușit să evoluăm și să ne revenim, astfel încât la Jocuri (N.R. – Olimpice) să luptăm pentru aur. Nu am reușit să îl câștigăm, dar am fost aproape. Iar asta arată cât de tari suntem noi, ca persoane.

– Legat de barcă, ce faceți ca să vă deconectați, să nu vă mai gândiți la nimic altceva sau vă și gândiți la alte lucruri în timp ce vâsliți?

– În timp ce vâslim ne gândim doar la tehnică și ce avem de făcut astfel încât barca să aibă alunecare rapidă și să fie eficientă. Nu ne permitem să avem gânduri extra, care nu au legătură cu aceste lucruri.

– Care dintre voi două este cea care dă ritmul sau încurajează în momente mai dificile?

– Cred că eu sunt cea care își găsește energie să mai spună câte un cuvânt de încurajare atunci când concurăm. De exemplu, în timpul cursei, efortul este atât de mare încât nu prea putem să vorbim. În schimb, eu îmi adun toată energia și puterea, astfel încât să mai scot un HAI!, un CALM!, ATENTE!. Cuvinte scurte, dar cheie, care pe noi ne ajută în acel moment să devenim mai rapide.

”Viața de sportiv are urcușuri și coborâșuri”

– Sunt grele medaliile?

– Sunt grele, fiindcă cântăresc destul de mult, undeva la aproximativ 550 de grame fiecare. Dar eu spun că sunt mai grele, fiindcă poartă foarte mulți ani de muncă și foarte multe momente grele.

– Și ce ascund în spatele lor?

– (Râde) Niște urme ale bătăturilor, care au fost. Deja au început să treacă și arată chiar foarte bine acum palmele.

– În cât timp scăpați de ele, sau scăpați de ele vreodată?

– De tot nu scăpăm, dar pe la mijlocul lunii octombrie, când va trebui să reîncepem treaba, o să arate aproape de normal. Și când vom reîncepe, o să suferim, fiindcă va fi dureros să o luăm de la capăt.

– Vă va fi milă de mâini atunci, în octombrie?

– Îmi va fi, știți de ce? Fiindcă vor fi revenite, nu vor mai avea bătături, și când vom începe să vâslim, să ținem iarăși vâslele în palme vom face răni deschise și acelea dor cel mai rău, dar și acelea trec. Ne acomodăm repede și o să mă obișnuiesc.

– A fost și presiunea un pic mai mare, având în vedere că erați campioanele olimpice în exercițiu?

– Presiune cu siguranță a fost, dar totuși am gestionat-o bine, fiindcă deja oamenii așteptau de la noi doar să câștigăm. Eram, într-adevăr, favoritele aurului olimpic și nu numai la această competiție. Dar așa s-a văzut că suntem și noi oameni și viața de sportiv are niște urcușuri și coborâșuri. Noi am reușit să urcăm și să ne menținem o perioadă foarte lungă de timp acolo sus și e foarte greu să te menții sus, chiar mai greu decât să ajungi. Am și avut o mică cădere, dar nu una foarte mare și eu zic că a fost benefică pentru noi. Fiindcă în continuare vom putea să ne facem treaba, fără să mai avem acea presiune a faptului că am fost neînvinse, suntem neînvinse și că toți vor doar să câștigăm.

”Sportul a început să își revină”

– A fost în ultima vreme această discuție la nivel național, legată de implicarea statului în sprijinirea sportului. Credeți că va fi o implicare mai mare de acum încolo? Sperați în acest lucru, sunt semnale?

– Eu, în ultima perioadă am văzut o evoluție în sensul bun în ceea ce privește implicarea statului în sport. Sunt convinsă că este loc de mai bine, fiindcă în orice domeniu veți găsi această vorbă, se poate mai bine, se poate mai bine și la noi, dar important este să se facă pași mici, dar siguri în această direcție. Și cred că de acum, în continuare, va fi din ce în ce mai bine, fiindcă sportul a început să-și revină, este pe o scară ascendentă, și odată cu aceste rezultate și această scară care urcă, trebuie să urce și ei după noi.