Un parc din municipiul Botoșani, pentru care s-a cheltuit o sumă importantă anul trecut, a fost lăsat de izbeliște de autoritățile locale.
Este vorba de parcul de pe strada Vârnav, care a fost construit în locul fostului ștrand municipal. Lucrările de amenajare a zonei de recreere au fost executate în baza unui contract în valoare de 3,4 milioane de lei, cu sursă de finanțare externă, adică din fonduri europene.
Parcul a fost inaugurat pe 17 octombrie 2023, dar în prezent arată jalnic, fiind plin de bălării și inundat de sistemul de irigații. „Arată rău tare. Spun asta și pentru că eu am fost unul dintre cei care s-au bucurat de înființarea lui. Păcat de el, a fost o idee bună, dar nu e întreținut cum ar trebui, părerea mea”, a spus un botoșănean.
„Noi am lăsat-o așa doar ca să nu se usuce”
În acest context, reporterii „Monitorul” au luat legătura cu șefa Direcției Servicii Publice, care are în administrarea parcul. Aceasta a explică faptul că procesul de irigare este automatizat și nu pot interveni. Pe de altă parte, iarba a fost lăsată să crească intenționat atât de mult, dar mâine dimineață va fi tăiată.
„Mâine am pus să cosească acolo. Noi am lăsat-o așa doar ca să nu se usuce. Eu sunt în concediu săptămâna asta și cealaltă. Irigatul așa e făcut, se rotește, din cauza asta se udă. Dacă se rotesc acele duze, normal că udă, așa e făcut, noi îl administrăm, îl tundem permanent. Mâine dimineață intră la tuns. Nu știu să vă spun când am tuns-o ultima dată, nu îmi amintesc, cred că acum vreo două – trei săptămâni, înainte de ultima ploaie, dar trebuie lăsat să crească mai mare pentru că se usucă foarte repede. Mai multe discutați la primărie, noi doar administrăm”, a spus Marinela Vieru, șefa Direcției Servicii Publice.
Astfel, reporterii au încercat să îl contacteze și pe primarul Cosmin Andrei, însă acesta nu a răspuns și nici nu a revenit până în momentul publicării materialului.