O nouă avertizare meteorologică a fost emisă în această dimineaţă pentru judeţul Botoşani. Astfel, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) judeţul se află sub Cod Portocaliu de caniculă. Avertizarea este valabilă luni, 19 august, dar și marți, 20 august.
Meteorologii anunță un val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat. Temperaturile maxime vor fi în jurul a 38 de grade.
Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele, de 18…23 de grade, local vor caracteriza o noapte tropicală.