Odată cu moșia Ipotești, Hristia Marinovici cumpăra, de la Gheorghe Eminovici, și
bisericuța Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, care se afla pe moșie și în care îi era pomenită și familia lui:
„Vii
Hristia, Ecaterina, Soltana, Elena, Anastasia, Constantin, Gheorghie, Vasilie, Elena,
Nicolai, Costandin, și tot
Adormiți:
Macarie Monah, Maria, Pelaghia Monahia, Zanfira, Safta, Gheorghe, Elena, Zoița,
Vasilie, Ioan și tot”.
Numele sunt însemnate pe „Pomelnicu D Hristia Marinovici Proprietar Moșii Ipotești,
din anul 1878 mai 20”, păstrat astăzi în bisericuța familiei Eminovici.
Unii dintre cei amintiți întru sănătate se vor prezenta la vânzarea imobililor rămase de
pe urma lui Hristia Marinovici pentru a-și primi partea de moștenire: „Gheorghe Buzescu,
Constantin Buzescu, avocaţi din Iaşi, Anastasia Onicescu fără profesiune din Dângeni, Elena
Dimitrianu fără profesie din Botoşani, Vasile Neculau arendaş din Buimăcelu, Neculai
Dimitriu proprietar din Iaşi, Elena Locot. Borcea cesionar drepturilor mamei sale Sultana
Petrovanu şi Anastasia Radu fără profesie din Botoşani, Profira Chiorghiu fără profesie tutrice legală a minorilor săi fii Ion, Maria, Alecu, şi Safta rămași pe urma def. D. Chiorghiu şi Lazăr Ghiorghiu succesor major a def. D. Chiorghiu domiciliaţi în Neamţ, Costachi I. Marino din Bucureşti strada Viitorului No. 22, Elena Tiohari din Târgu Neamţ şi Neculai Marinovici din Botoşani” („Gazeta de Iassi”, nr. 22, 25 februarie 1894, p. 178).
Averea consistentă lăsată de Hristia Marinovici avea să genereze procese îndelungate,
care începuseră în anul morții sale și se încheiaseră abia în 1894. Moștenitorii își contestau
unul altuia drepturile sau cereau anularea testamentului.
De altfel, „Curierul Foaea Intereselor Generale”, care descria, în numărul 28 din 11
martie 1887, „Ceremonia funebră a înmormântării lui Cristea Marinovici”, pe aceeași pagină, publica o relatare despre activitatea Tribunalului din Iași, secția II, din care aflăm despre „convocarea consiliului de familie d-lui Hristachi Marinovici spre a se pronunța asupra cererei d-lui N. Marinovici pentru a fi pus în stare de interdicție”. Convocarea era anunțată, tardiv, pentru 14 martie. Anunțul decesului, publicat în numărul 27 din 8 martie 1887 a „Curierului Foaea Intereselor Generale” era făcut de aceiași moștenitori:
„Dna Ecaterina Neculau, Neculai Dimitriu, frații Constantin și Gheorghi Buzescu,
frații Neculai și Constantin Marino, Vasile Neculau, Elena V. Dimitrianu, Nastasia T.
Onicescu, Anuța I. Radu, Elena Teohari, Soltana Petrovanu și Profira Gheorghiu au durerea a
face cunoscut încetarea din viață a fratelui și unchiului lor Csitea Marinovici.
Vechi comerciant și proprietar din Botoșani, încetat din viață în urma unei lungi și
crude suferinți la 5 spre 6 Mart 1887 ora 1 noaptea”.
Ceremonia de înmormântare avusese loc pe 8 martie:
„La ora 1se aflau la Biserica Sf. Ion Botezătoriul unde cadavrul a fost depus din ziua
morții, o imensă mulțime de lume, compusă din invitații, amici și rudele defunctului; – după
ce se făcu acolo prohodul și obicinuitele rugăciuni religioase, apoi corpul, fiind scos din
Biserică, se așeză, în noul Car cl. I, ce e de un stil și o eleganță admirabilă și care numai
pentru a doua oră fu pus în serviciu, acesta tras de 6 cai îmbrăcați în negru și asociat de18
oameni uniformați în livrele de doliu apucă strada de sus, strada unirea dând în strada mare pe dinaintea marelui Otel Traian, parcurgând astfel prin strada Băncei, strada Cucu până la Cimitiriul Eternitatea, unde corpul fu înmormântat în o groapa zidită din cl. I, situată chiar în fața bisericei, vis-a-vis de colosul monument a def. N. Drosu, atât Muzica militară, cât și cea vocală de la Sf. Spiridon intonau pe rând cântece funebre în tot timpul acestei ceremonii, un număr considerabil de preoți, în cap cu P. S. S. Arhiereul Periețanu Botoșenianul, a asistat cortegiul până la sfârșit, 12 jandarmi călări și mai mulți agenți polițienești, țineau buna ordine”. Întrebarea firească, pe care și-o pune, probabil, cititorul acestor rânduri, e ce a însemnat Cristia Marinovici pentru Botoșani. Același ziar scria: „Cristea Marinovici fu unul dintre cei mai independenți, în politică, activ în afacerile sale comerciale, corect și chiar bigot în onestitate, el fu de mai multe ori Consilier la Consiliul județean și Primărie, Președinte la Camera de Comerț și Epitrop la Ospitalul Sf. Spiridon din localitate” („Curierul Foaea Intereselor Generale”, nr. 28, 11 martie 1887, p. 4).
Și cu Gheorghe Eminovici fusese binevoitor, lăsându-l să locuiască pe moșia Ipotești
în calitate de administrator după ce acesta i-o vânduse în 1878.
Era, de altfel, singura moșie pe care o deținea Cristia Marinovici și care figura la
numărul 11 în anunțul de vânzare nr. 301 publicat de Tribunalul Botoșani în „Curierul Foaea
Intereselor Generale” (nr. 2 din 25 februarie 1894).
Moștenitorii mai aveau de împărțit din averea bogatului unchi diverse imobile situate
în Botoșani: o casă cu două etaje, „având la etajul de jos 3 dugheni, compuse din câte 2
încăperi fiecare dughiană cu 2 bașce, în etajul de sus având 7 camere de locuinţe şi una cuhne jos” (42.000 lei); un loc viran „în colţul pieţei târgului vechi pe care se află o pivniţă în stare bună de cărămidă” (15.000 lei); o casă situată în strada lemnăriei „având 9 apartamente cu câte 2 camere păreţii de cărămidă acoperite cu tablă având hambar pentru ţinut lemne de scânduri acoperit cu tablă” (2.000 lei); o casă „compusă din 2 apartamente având cel dintăiu 2 camere cu antret, păreţii de cărămidă acoperită cu şindilă o bașcă şi o bucătărie acoperită cu tablă, şi cel al doilea compus din 5 camere de locuinţă şi o bucătărie acoperită cu tablă păreţii de cărămidă având fiecare apartament câte un hambaraş pantru ţinut lemne de scânduri acoperite cu şindilă” (4.000 lei); o casă „compusă din 6 odăi păreţii de vălătuci, acoperită cu şindilă, având tot sub acest acoperemânt 2 odăi din dos servind de cuhne, în ogradă se află un hambar de scânduri acoperit cu şindilă” (2.000 lei); un loc viran (8.000 lei); un alt loc viran „pe care a fost una casă cu 2 feţe ce purta No. 339 care a ars” (3.000 lei); un loc „pe care a fost una casă ce purta No. 44 şi care a ars pe care se află una pivniță de cărămidă (2.500 lei); un loc „pe care se află un bordei acoperit cu pământ, un antret acoperit cu şindilă şi ca la l4 pomi roditori, fiind îngrădit cu zăplaz de scânduri” (1.300 lei); o casă „compusă din 5 odăi şi un antret, păreţii de vălătuci acoperită cu şindilă, în ogradă o cuhne cu 2 odăi păreţii de vălătuci, acoperită cu şindilă, un hambar, grajdiu şi şură de scânduri acoperite cu şindilă, având puţini pomi roditori” (3.525 lei).
Toate acestea, însumate, valorau mai puțin decât moșia Ipotești pentru care prețul de
pornire a licitației era de 103.000 lei. În subsidiar, putem trage concluzii și în privința averii
căminarului Gheorghe Eminovici, care nu a fost, judecând numai după valoarea moșiei, deloc un om sărac și nici cole un boiernaș mai modest de la țară.
Avere, probabil, a avut mai multă Cristia Marinovici. În 1864, cumpără de la Ecaterina
Nicolau și Safta Gheorghiu 2 dughene pe loc domnesc („Progresul”, nr. 131, 7 octombrie
1864, p. 3); în 1875 – locul a două dughene desființate cu o căsuță situate în strada Târgul
Vechi, cu suma de 8.225 lei noi („Curierul de Iassi”, nr. 33, 23 martie 1875). În octombrie
1887, un incendiu produs la Botoșani avea să amintească și de alte case ale lui Marinovici.
Ziarul „Românul”, cu trimitere la „Curierul Român”, scria: „incendiul a isbucnit mercuri
dimineta la 4 ore în centrul târgului, consumând dughenele vechi ale reposatului Cristea
Marinovici situate între casele cele mari ale acestuia și casele de asemenea cu etaj ale d-nei
Cristea” („Românul”, 30 octombrie 1887).
Comerciant fiind, Hristia Marinovici se ocupa și cu importul de vinuri după cum reiese
dintr-o întâmplare, hazlie prin absurdul ei: „Comersantului Hristachi Marinovici, a căruia
onestitate și pasnicie e de notorietate publică, fost Consilier comunei și actual membru Trib.
Comercial, i-a sosit din străinătate o cantitate butelii de champanie și Bordo, pentru care
voind a plăti taxa legală comunei, antreprenorul evreu numite Ițic Vainsinberg i-a pretins că
nu poate se primească taxa până nu va măsura câte ocă conține în total. În zadar Comersantul a obiectat că champania nu se poate distupa și măsura de cât pe dinafară. În zadar a recurs la Procuror care a venit la fața locului, totuși evreul antreprenor încurajat și de cunoscutul în ale sale C. Vasiliu membru comunei, ș’a făcut cheful bătându-și astfel joc de marfă” („Curierul Foaea Intereselor Generale”, nr. 95, 11 decembrie 1875).
În calitate de consilier, Cristea Marinovici semna, alături de primarul C. Placa și alți
consilieri (C. Bălăceanu, D. Cristea, C. Samson, S. Grigorescu, Iancu Dimitriu, N. Teodoru,
Stefan Draganovici, V. Gheorghiu, Gh. Iacovachi, Iconomu A. Urzică), o adresă către
domnitor cu „urări sincere, pline de devotament şi recunoştinţă” („Progresul”, nr. 28, 10
aprilie 1868, p. 1).
Și, probabil, tot numele lui figura într-o telegramă către organizatorii Serbării de la
Putna, prin care erau delegați și reprezentanții Botoșanilor:
„Consiliul nostru comunal a votată azi 500 lei pentru serbarea la mormântul lui Ștefan-
cel-Mare, numind și o delegațiune din partea comunei Botoșani. Petru Hristea, Adrian
Hristea, Marinovici” („Românul”, 12 august 1871).
Nu am putea spune cu exactitate dacă Hristia Marinovici doar a semnat adresa sau a și
participat la Serbarea de la Putna, reprezentând Botoșanii, cert este însă că drumurile
Eminovicilor și ale lui Hristia Marinovici s-au intersectat de mai multe ori.
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
