Duminică, 18 august, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sluji Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Ilie” și „Buna Vestire” – Movileni (comuna Concești, Protopopiatul Darabani, judeţul Botoşani), moment care va fi precedat de sfințirea lăcaşului de cult, a cărui construcţie s-a efectuat cu sprijinul enoriașilor și al administraţiei comunei Concești.
Miercuri, 21 august, Biserica din Hrișcani, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Înălțarea Domnului” – Vlădeni, în cadrul căreia părintele Dănuţ Curelariu va susține o conferință cu tema: Taina Sfântului Maslu, lucrarea principală a Bisericii pentru cei bolnavi și suferinzi.
De asemenea, joi, 22 august, Parohia „Sfântul Gheorghe” – Lunca din Protopopiatul Darabani va găzdui întâlnirea cercului pastoral-misionar „Vârful Câmpului” în cadrul căreia părintele Ioan Budeanu va susține conferința cu tema: Pastorația și îngrijirea celor bolnavi și a bătrânilor în Biserică.
Sâmbătă, 24 august, va avea loc sfințirea Bisericii „Sfânta Teodora de la Sihla” din Parohia Viișoara (Protopopiatul Darabani), slujbă de sfințire care va precede Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan. Evenimentele vor începe de la 7.30. Lucrările de construcție au fost posibile datorită contribuției enoriașilor parohiei, cu ajutorul Consiliului Local Viișoara, a Secretariatului de Stat pentru Culte, precum și a altor donatori și binefăcători.