Harta vacanțelor de schi din anul școlar 2024-2025, din luna februarie 2025, a fost publicată de Ligia Deca, ministrul Educației. Cele mai multe inspectorate școlare au ales a treia săptămână din luna februarie, însă au fost care au optat și chiar și pentru ultima săptămână din februarie, printre care și Botoșaniul.
Vacanța de schi este stabilită de fiecare inspectorat școlar în funcție de consultările cu părinții, elevii și partenerii instituționali și a fost instituită prima dată în anul școlar 2022-2023. Inspectoratele școlare au avut termen acum 4 luni, pe 1 aprilie, să stabilească această perioade și să le comunice elevilor, profesorilor și părinților.
Lista vacanțelor de schi
Astfel, pe 10-14 februarie 2025 sunt în vacanța de schi doar elevii și copiii de grădiniță din județul Bistrița-Năsăud.
În săptămâna 17-21 februarie 2025 sunt în vacanță elevii din 22 de județe și Municipiul București:
- Argeș;
- Bihor;
- Buzău;
- Brăila;
- București;
- Călărași;
- Cluj;
- Caraș-Severin;
- Dâmbovița;
- Gorj;
- Giurgiu,
- Hunedoara;
- Ialomița;
- Ilfov;
- Mehedinți;
- Olt;
- Prahova;
- Sălaj;
- Teleorman;
- Timiș;
- Vaslui;
- Vâlcea;
- Vrancea.
În ultima săptămână din lună, pe 24-28 februarie au vacanță elevii și copiii de grădiniță din 17 județe:
- Alba;
- Arad;
- Bacău;
- Botoșani;
- Braşov;
- Constanţa;
- Covasna;
- Dolj;
- Galați;
- Harghita;
- Iași;
- Maramureș;
- Neamț;
- Satu Mare;
- Sibiu;
- Suceava;
- Tulcea.
Calendarul anului școlar 2024-2025
Astfel, anul școlar 2024-2025 va avea 36 de săptămâni de cursuri, cu anumite excepții. Pentru elevii claselor a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar va avea 34 de săptămâni de cursuri și se va încheia pe 6 iunie 2025. Pentru clasa a VIII-a, anul școlar va dura 35 de săptămâni și se va încheia pe 13 iunie 2025, iar pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, cu excepția claselor menționate mai sus, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar va avea 37 de săptămâni de cursuri și se va încheia pe 27 iunie 2025.
Structura anului școlar 2024-2025 este organizată în module de cursuri și intervale de vacanță:
Modul 1: Cursuri: 9 septembrie 2024 – 25 octombrie 2024 Vacanță: 26 octombrie 2024 – 3 noiembrie 2024
Modul 2: Cursuri: 4 noiembrie 2024 – 20 decembrie 2024 Vacanță: 21 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025
Modul 3: Cursuri: 8 ianuarie 2025 – 7 februarie 2025, respectiv până vineri, 14 februarie 2025 sau vineri, 21 februarie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București Vacanță: O săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025.
Modul 4: Cursuri: 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025 sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz – 17 aprilie 2025 Vacanță: 18 aprilie 2025 – 27 aprilie 2025
Modul 5: Cursuri: 28 aprilie 2025 – 20 iunie 2025 Vacanță: 21 iunie 2025 – 7 septembrie 2025.