Caz şocant într-o comună din judeţ, unde un copil de şapte ani a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident cu un ATV. Micuţul s-a lovit de o sârmă întinsă de-a latul unei străzi.
Incidentul a avut loc seara, pe un drum din localitatea Roma. Un copil de şapte ani a suferit un accident bizar în momentul în care se plimba pe un ATV de jucărie, iar la un moment dat acesta a venit cu gâtul într-o sârmă întinsă de-a latul drumului. Totul s-a petrecut chiar sub ochii părinţilor, care au sărit imediat în ajutorul micuţului şi au apelat la 112 pentru a cere ajutor. În scurt timp, la faţa locului a ajuns un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanţă. Cadrele medicale i-au acordat micuţului primul ajutor, după care l-au transpotat la Urgenţe. „În serviciul nostru a ajuns un pacient minor, adus de un echipaj de la Ambulanţă. Prezenta un traumatism cervical anterior prin ştrangulare. A fost supus mai multor investigaţii care nu au evidenţiat leziuni grave. Ulterior a fost direcţionat la domiciliu, cu recomandări”, a precizat un asistent din cadrul CPU Pediatrie.
Accident anchetat de poliţie
Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiei, care a ajuns la faţa locului şi a deschis o acnhetă. Din câte se pare, cu ceva tim înainte ca băieţelul să treacă cu acel ATV prin zonă, un alt minor a întins o sârmă pe toată lățimea şoselei, pentru a ghida nişte oi să ajungă dintr-o curte în alta peste drum. Micuţul nu a văzut sârma şi a intrat direct în ea. Din fericire, prin zonă nu a trecut niciun autoturism. Maşina ar fi putut agăţa acea sârmă şi totul să se fi terminat cu o tragedie. „În cauză se fac verificări pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.
Oamenii legii urmează să stabilească în cadrul anchetei cum era pusa acea sârmă, în ce scop şi de cât timp.