Polițiștii din cadrul Biroului Rutier, împreună cu cei ai Biroului de Ordine Publică și reprezentanți ai Registrului Auto Român au organizat, duminică, o acțiune pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor, precum și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare consumul de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive.
În cadrul acţiunii a fost oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani, care avea aplicate folii pe geamurile laterale față ale autoturismului.
Întrucât tânărul avea un comportament suspect a fost testat cu aparatul din dotare pentru depistarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, rezultatul fiind pozitiv. Ulterior, acestuia i-a fost reținut permisul de conducere, conform prevederilor legale, fiind informat cu privire la faptul că documentul îi va fi restituit în termen de cel mult 72 de ore, dacă, în urma probelor biologice prelevate, rezultatul analizelor toxicologice va stabili absența din organism a substanțelor psihoactive,
În cazul în care rezultatul analizelor toxicologice va fi pozitiv, se vor demara cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Plimbare penală încheiată de poliţişti
Luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe DN 29C, în comuna Cândești, un autoturism condus de un bărbat, de 59 de ani. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme din luna iulie a.c.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
Zeci de amenzi aplicate de oamenii legii
În cadrul acţiunii organizată de poliţişti au fost instituite 5 filtre rutiere, în municipiul Botoșani, prilej cu care au fost controlate 73 de autovehicule, dintre care 10 motociclete. De asemenea, au fost efectuate 30 de testări cu aparatele pentru depistarea alcoolului sau substanțelor psihoactive, iar în cazul unuia dintre conducătorii auto rezultatul a fost pozitiv.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 7.000 de lei și au reținut 12 certificate de înmatriculare, pentru folii neomologate, sisteme de evacuare modificate, lipsa efectuării inspecției tehnice periodice, transport neautorzat de persoane.