Pompierii botoșăneni au fost alături, astăzi dimineață, de cei aproape 170 de copii prezenți la școala de vară organizată de Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani. Cei mici au putut afla cum să reacționeze în situații de urgență, fie că este vorba de incendii, cutremure, inundații sau descoperirea munițiilor neexplodate.
Pompierii botoșăneni au captat atenția copiilor prin exemple practice și povestiri interesante, explicându-le ce să evite pentru a fi în siguranță. În plus, le-au oferit sfaturi utile pentru a-și petrece vacanța într-un mod plăcut și fără pericole.
Copiii au avut parte de demonstrații de prim ajutor realizate de paramedicii SMURD, care le-au arătat cum să execute corect manevrele de salvare. Pirotehnicienii le-au prezentat elemente de muniție neexplodată, autospeciala pirotehnică și echipamentele utilizate în astfel de intervenții. De asemenea, le-au explicat cum să se comporte dacă descoperă muniție neexplodată.
Curiozitatea copiilor a fost stârnită și de autospecialele de stingere, descarcerare și ambulanță SMURD. Cei mai curajoși au probat echipamentele de protecție folosite de pompieri în misiuni.
Activitatea a fost posibilă datorită protocolului de colaborare între Protopopiatul Botoșani, Arhiepiscopia Iașilor și ISU Botoșani.