Un ales local s-a plâns de starea în care se află Parcul „Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani, însă primarul Cosmin Andrei a promis reabilitarea acestuia prin fonduri europene.
Miercuri, 31 iulie, în cadrul ședinței de Consiliul Local, Eugen Țurcanu, consilier din partea PNL, a solicitat reabilitarea a două alei din Parcul Mare.
„Interpelarea mea este despre Parcul „Mihai Eminescu”. În mandatul acesta, în mandatul celălalt am făcut numeroase interpelări pentru a fi reparat aleea care intră dinspre Piața Viilor și coboară spre Liceul „Grigore Antipa”. Acea alee este crăpată, ciuruită, are bucăți de asfalt sărite. Am solicitat să o reparăm cu asfalt colorat, cu asfalt negru, cu ce doriți, numai să punem ceva acolo pentru a o repara”, a declarat consilierul Eu gen Țurcanu.
Țurcanu a mai spus că „în jurul fântânii arteziene sunt foarte multe pavele care au crăpat și au sărit, fiind o alee pietonală intens circulată, cu foarte mulți copii, poate se va repara. Am văzut că în alte zone din oraș s-au scos și înlocuit pavelele crăpate. Și în parc ar putea fi făcut acest lucru pentru confortul cetățenilor”.
„Să analizeze dacă trebuie să intervenim de urgență”
Primarul Cosmin Andrei susține că ia în calcul reabilitarea parcului prin fonduri europene.
„Colegii au pregătit documentația, o perioadă mai grea în această vară cu documentații pe care le facem la foc automat pentru a accesa fonduri europene, iar atenția noastră este îndreptată și către Parcul „Mihai Eminescu, care va avea un proiect dedicat pentru reabilitare. Până atunci, dacă este cazul, îl rog pe domnul Bețenchi să analizeze dacă trebuie să intervenim de urgență”, a declarat primarul Cosmin Andrei.