Începând cu data de 01 august 2024, echipei medicale a Spitalului Municipal Dorohoi, i se alătură Dr. Nichita Loredana-Costina, medic specialist gastroenterologie, o specialitate nouă în cadrul unităţii noastre. Aceasta îşi va desfăşura activitatea în cadrul Cab. Gastroenterologie din Ambulatoriu, cu program de lucru între orele 08:00 – 15:00.
Unitatea spitalicească va demara procedura de modificare a structurii organizatorice prin înfiinţarea unui compartiment de Gastroenterologie, medicul având posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea integrat, secţie şi ambulatoriu.
Ţinând cont de aparatura achiziţionată prin proiectele europene desfăşurate în cadrul Spitalului Municipal Dorohoi în valoare de aproximativ 8 milioane euro, de condiţiile hoteliere foarte bune asigurate pacienţilor, membrii Comitetului Director pun accent pe angajarea de medici în specialităţi noi, precum: Oncologie, Urologie, Psihiatrie pediatrică, dar şi în specialităţi deficitare cum ar fi: ORL, Radiologie şi imagistică medicală, CPU, Medicină de laborator, Pediatrie, Neurologie, Neonatologie, Cardiologie, Epidemiologie, Medicină internă, BFT, Anatomie patologică.
Pentru posturile de medici care au fost scoase la concurs/examen (specialităţile: Pediatrie, Chirurgie generală, Obstetrică-Ginecologie, Medicină de laborator, CPU, Neurologie, Cardiologie, Neonatologie) şi nu s-au ocupat, se va demara procedura de republicare având drept de înscriere la concurs/examen şi medicii rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire.
“Conducerea Spitalului Municipal Dorohoi este preocupată permanent de întregirea echipei de medici, dar şi de angajarea de personal medico-sanitar şi auxiliar pentru asigurarea unui act medical de calitate, creşterea satisfacţiei pacienţilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de spitalizare” declară managerul Spitalului Municipal Dorohoi, dr. Andrieş Valerian.