O adolescentă din județul Botoșani a ajuns la Urgențe în stare gravă după ce a fost electrocutată. Minora a fost la un pas de o moarte cumplită chiar sub ochii familiei.
În vârstă de 17 ani, tânăra a fost victima unui complit accident în localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești. Din câte se pare, minora se afla în apropierea unui stâlp de electricitate. Din motive încă necunocute, aceasta s-a electrocutat, suferind arsuri în zona mâinilor.
În ajutorul ei au sărit mai mulți vecini și rudele, care erau chiar în apropiere. Imediat după apelul la 112 au fost dirijate două echipaje medicale la fața locului. Un echipaj cu asistent de la Ambulanță Trușești și o ambulanță SMURD cu medic de la Botoșani au fost dirijate la faţa locului. Copila a ajuns în scurt timp în grija cadrelor medicale, aceasta fiind stabilizată. “Pacienta era conștientă. Prezenta mărci traumatice specifice electrocuției, la nivelul antebrațelor. A fost supusă unor investigații preliminare, starea ei fiind una relativ bună. A fost preuată de echipajul SMURD și transportată la Urgențe Pediatrie”, a precizat un medic din cadrul SJA Botoșani.
Minora a fost preluată de medicii pediatri și supusă mai multor investigații de specialitate. Medicii urmează să stabilească daca tânăra va rămâne internată la Botoşani sau va fi dirijată într-un centru universitar.
Cazul a ajuns și în atenția asistenților sociali, care urmează să stabilească dacă neglijenţa părinţilor a dus la producerea accidentului.