Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte azi pe Sfântul Ilie, celebrat drept făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă.
Mai multe lăcaşuri de cult din județ îşi sărbătoresc astăzi hramul, între acestea fiind şi Biserica „Sfântul Ilie” din municipiul Botoşani, unde s-au adunat zeci de credincioși de toate vârstele.
„Ne rugăm pentru liniște sufletească, sănătate și un pic de ploaie”
Slujba a fost înălţătoare, cei prezenţi unindu-şi glasurile în rugăciuni şi cântări. Ca la orice mare sărbătoare, nu au fost uitaţi cei trecuţi la cele veşnice, care au fost pomeniţi şi pentru care au fost aprinse lumânări. Potrivit tradiţiei, în finalul slujbei au fost împărţite bucate tradiţionale.
„Am venit să ne rugăm pentru liniște sufletească, sănătate și un pic de ploaie. Sunt vremuri încercate și îl rugăm pe Sfântul Ilie să ne ajute. Întotdeauna ne amintim și de cei plecați dintre noi și îi pomenim în rugăciuni”, a spus o botoșăneancă.
Masă caldă asigurată de Biserica „Sfântul Ilie”
În anul 1778, pe locul unde se află astăzi Biserica „Sfântul Ilie” era o biserică din lemn. Acest lucru reiese din Catastihul dat de mitropolitul Calimah în anul 1778 breslei blănarilor din târgul Botoşani. Reprezentanţii acestei bresle sunt ctitorii Bisericii „Sfântul Ilie”. Ei au dărâmat biserica din lemn şi în anul 1809 au ridicat clopotniţa, după care au făcut un contract cu pietrarii Constantin Sin Iordache, Ilie Ciobanu şi cu epitropii Bisericii Sfântul „Sfântul Ilie” pentru a fi ridicată o nouă biserică. Noua biserică, ridicată pe locul unde a fost cea din lemn, a fost finalizată în anul 1783, fiind sfinţită în toamna aceluiaşi an.
În perioada 1992 – 1997 s-a construit complexul parohial cuprinzând o cantină de ajutor social la demisol, birou parohial, bibliotecă, arhivă la parter şi casă parohială la etaj.
Din decembrie 1998, Cantina de ajutor social oferă zilnic o masă caldă familiilor nevoiaşe.
Cine a fost Sfântul Ilie
Sfântul Ilie a venit pe lume cu peste 800 de ani i. Hr., în ţinutul Tesvi din Galaad, într-o familie de preoţi, într-o perioadă în care iudeii se închinau idolilor şi zeilor străini, pe vremea împăratului Ahab, scrie Digi24.
Se spune că, la naşterea sa, tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. Legendele spun că Sfântul Ilie a fost gospodar, dar cu o fire foarte iute. El şi-ar fi ucis părinţii veniţi în vizită şi a mers apoi la Dumnezeu şi şi-a cerut iertare, primind un car şi un bici de foc pentru a-i ucide pe diavolii care îl stăpâneau.
În tradiţia populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie şi că poate provoca furtuni puternice.
Multe legende spun să Sfântul Ilie nu şi-a încheiat misiunea pe pământ, el ridicându-se la cer şi aşteptând acolo sfârşitul lumii, pentru a se lupta cu căpetenia diavolilor.
Obiceiuri și tradiții de Sfântul Ilie
De ziua Sfântului Ilie, oamenii nu lucrau, pentru a nu cădea grindina, şi nu mâncau mere, pentru ca grindina să nu fie de mărimea acestora. Tot în această zi, femeile mergeau la biserică şi dădeau pomană pentru morţi din roadele gospodăriei. În dimineaţa acestei zile se culeg plante de leac, în special busuioc, care sunt puse apoi la uscat, iar femeile duc busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl pun pe foc, iar cenuşa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice.
De Sfântul Ilie, românii îşi amintesc şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copiii străini sub un măr, pe care îl scuturau şi dădeau de pomană merele căzute. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor sunt organizate praznice. De Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea albinelor. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuica îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belşugul apicultorilor.
Sânt-Ilie marchează şi miezul verii pastorale, dată la care le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
Pentru ţinutul sucevean este demn de amintit renumitul bâlci de Sânt-Ilie de la Fălticeni, bâlci care, din anul 1814, în urma hrisovului lui Scarlat Vodă Calimach, era al doilea ca mărime din Europa, după cel de la Leipzig. Cu două-trei săptămâni înainte de 20 iulie, pe străzile Fălticeniului începea să se adune mozaic de lume şi se auzeau strigătele şi chemările negustorilor rostite în polonă, rusă, letonă, cehă, germană, maghiară, turcă sau arabă.
Tot în 20 iulie se ţin mai multe târguri sau petreceri câmpeneşti, precum Târgul de fete de pe Muntele Găina din judeţul Alba, în timp ce la Covasna are loc nedeea mocănească „Sânt Ilie la români”, la Săcele se desfăşoară „Târgul feciorilor de la Săcele”, la Polovragi – „Nedeea de la Polovragi”, iar la Fălticeni – „Şezătoarea”. În ziua de după Sfântul Ilie, pe 21 iulie, oamenii îl sărbătoresc pe Ilie-Pălie, vizitiul care conduce carul Sfântului.
