Un tânăr, în vârstă de 19 ani, s-a ales cu un dosar penal după ce a plecat la plimbare cu o motocicletă neînmatriculată, deşi nu avea permis de conducere.
Incidentul a avut loc duminică, în localitatea Stânca. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu au observat, pe strada Grigore Antipa, un accident rutier, soldat cu pagube materiale.
Potrivit poliţiştilor motociclistul, din comuna Hlipiceni, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism, condus de un tânăr de 33 de ani, din comuna Rădăuți-Prut, care circula pe drumul prioritar şi l-a izbit în plin. Din fericire, în urma coliziunii nu au rezultat victime.
În urma verificărilor oamenii legii au constatat că motociclistul nu avea permis de conducere corespunzător acestei categorii de autovehicule, iar numărul de înmatriculare al motocicletei este fals.
În cauză, a fost luată măsura sancționării contravenționale și a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și uz de fals.