duminică, iulie 7, 2024
AcasăLocalParlamentarii „scumpi la vorbă”. Câți bani cheltuie statul cu ei

Parlamentarii „scumpi la vorbă”. Câți bani cheltuie statul cu ei

Mai sunt doar câteva luni până când senatorii și deputații își încheie mandatul de patru ani, deşi mulți dintre ei nu s-au remarcat prin nimic. Deşi au primit votul cetăţenilor pentru a le reprezenta interesele la nivel înalt, unii dintre parlamentari nu au luat cuvântul decât la depunerea jurământului. Asta deşi remuneraţiile pe care le primesc sunt destul de consistente.

Pe listă se află și un deputat din Botoșani. Este vorba despre Andrei Drancă de la USR. Acesta nu este, însă singur, de la Partidul Social Democrat, deputaţii Nicu Niţă de la Brăila şi Eliza Peța-Ștefănescu de la Dolj au vorbit, de asemenea, doar la depunerea jurământului.

La Partidul Naţional Liberal, sunt tot doi deputaţi care nu au luat cuvântul decât în momentul în care au depus jurământul, acum trei ani şi jumătate. Este vorba de Costel Barbu de la Teleorman şi Daniel Constantin din Argeş, scrie Antena3. 

De la AUR a tăcut Călin Balabaşciuc de la Călăraşi. De la minorităţi, în această situaţie este Ognean Cristici.

În total, sunt şapte deputaţi care nu au mai luat cuvântul de când au depus jurământul.

Aleşii care au vorbit de două ori în timpul mandatului

Sunt, însă, şi aleşi care au vorbit de două ori. PSD are nouă astfel de deputaţi, printre care Cornel Folescu (Mehedinți), Ion Grecu (Olt), Marius Iancu (Olt), Remus Munteanu (Neamț) sau Nicolae Pavelescu (Argeș).  De la PNL sunt trei deputați care au vorbit doar de două ori în plen, printre care Jaro Marșalic (Caraș-Severin), Răzvan Prișcă (Prahova).

În aceeași situație mai sunt deputatul USR Teodor Lazăr (Bacău) și deputatul UDMR Kelemen Attila (Caraș Severin). Și de la neafiliați mai este deputatul George Ionescu (Prahova), care a părăsit PNL și a intrat în partidul fondat de Ludovic Orban, Forța Dreptei.

Câţi bani cheltuie statul pentru un parlamentar „scump la vorbă”

Indemnizaţia unui parlamentar este de aproximativ 11.000 lei net pe lună, o sumă considerabilă având în vedere media veniturilor în România. Pe lângă indemnizație, parlamentarii beneficiază de o sumă forfetară de 35.500 lei, destinată acoperirii cheltuielilor de protocol, birouri parlamentare și alte necesități legate de exercitarea mandatului. Aceste sume se adaugă altor beneficii care sporesc considerabil costurile suportate de stat.

Parlamentarii au gratuitate la călătoriile cu trenul, o facilitate care le permite să se deplaseze în interes de serviciu fără a suporta costuri suplimentare. De asemenea, aceștia beneficiază de un zbor gratuit pe săptămână și diurnă de 400 de lei pe zi (doar în zilele când vine la Parlament).

În total, cheltuielile lunare pentru un parlamentar pot depăși cu mult suma de 50.000 lei, dacă includem indemnizația, suma forfetară, diurnele și costurile de transport.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
25.9 ° C
26.1 °
24.6 °
58 %
0.5kmh
12 %
Dum
32 °
lun
33 °
mar
33 °
mie
34 °
joi
37 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Noroc că vine un privat să facă bani cu parcarea la spital, că acuși se parchează și pe holuri.

EDITORIAL

Este arhicunoscută ideea că nu există român care să nu se priceapă la politică, fotbal și agricultură. Cum și eu sunt un românaș sadea,...

EPIGRAMA ZILEI

În zile hâde și ploioase Când nu e de ieșit din case, Trag concluzia amară: Am o țară ca afară…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...