Decizia unui consiliu local din judeţul Botoşani a stârnit revoltă la nivel naţional şi chiar un proces unde este chemat la bară şi Guvernul României.
Tăvălugul a pornit în ultima zi a lunii februarie a acestui an, când Consiliul Local al comunei Havârna a aprobat un proiect de hotărâre prin care a fost acordat Căminului Cultural din Tătărășeni – sat din cadrul acestei localități – numele ”Prof. dr. Gică Manole”. Istoric extrem de controversat, Gică Manole a fost acuzat, în repetate rânduri, de antisemitism, negarea Holocaustului și că a făcut apologia lui Ion Antonescu, criminal de război.
„Mi se pare o jignire adusă comunităților evreiești din România”
Cel care a adus în atenţia opiniei publice situaţia a fost profesorul de istorie Bogdan Caranfilof, din cadrul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Botoşani.
„Mi se pare inacceptabil gestul Consiliului Local din Havârna, gest sprijinit de doamna primar Rodica Baltă. Nu poate fi adecvată promovarea unui personaj anacronic, xenofob, antisemit, care distorsionează faptele și rescrie istoria într-un sens subiectiv dorit de dânsul. Mai mult, mi se pare o jignire adusă comunităților evreiești din România, în contextul în care statul român a făcut în ultimul timp eforturi considerabile pentru asumarea faptelor abominabile ale trecutului nostru, pentru toleranță și respect față de evrei și față de statul Israel și pentru claritate morală”, a precizat profesorul Bogdan Caranfilof, pentru Monitorul de Botoşani.
Ce spun autorităţile locale
Cea care a iniţiat proiectul de hotărâre pentru acordarea numelui ”Prof. dr. Gică Manole” Căminul Cultural a fost chiar primarul din Havârna.
Conform fundamentării proiectului de hotărâre, consultat de G4Media.ro, motivarea gestului din Consiliul Local a fost acela că Gică Manole ”și-a dedicat întreaga viață aflării și transmiterii adevărului istoric atâtor generații de elevi, dar și celor care iubesc istoria, fiind o personalitate emblematică a României cu care ne mândrim. Cruciat al credinței creștine (…) are un cult deosebit pentru eroii satului (…) Având în vedere că în incinta Căminului cultural va fi amenajat un muzeu al satului, considerăm potrivită titulatura acestuia ca fiind numele istoricului Gică Manole, iar gestul nostru, umil, de recunoștință, să rămână veșnic în conștiința generațiilor viitoare”.
La scurt timp după vot, decizia a fost pusă în aplicare și pe fațada clădirii a fost montat noul nume al edificiului. ”(…) exprim sentimente de recunoștință și respect către toți membrii Consiliului Local Havarna, către Doamna primar , prof. Rodica Baltă, d-lui viceprimar Dragoș Gusu..”, a scris Manole, ulterior, pe contul său de Facebook.
Pusă faţă în faţă cu acuzaţiile care i se aduc istoricului, primăriţa a declarat că acestea sunt nefondate. ”Sunt acuze nefondate, domnul profesor iubește pe toată lumea, nu este nici xenofob, nici rasist”, a declarat inițiatorul proiectului, primarul Rodica Baltă (PSD).
Nici prefectul judeţului nu a luat măsuri, instituţia pe care acesta o conduce fiind cea care are drept atribuție verificarea legalității hotărârilor de consiliu local. ”Vag am auzit despre controversele din jurul lui. O să analizez această stă situație”, a spus prefectul Sorin Cornilă.
Proces deschis de un avocat din Arad
La mijlocul lunii trecute, avocatul Bogdan Ionescu, membru al Baroului Arad, a atacat în contencios administrativ schimbarea denumirii căminului cultural după numele istoricului Gică Manole.
Avocatul Ionescu care, în cadrul acestui proces a chemat la bară și Guvernul României, își justifică gestul prin faptul că ”Un act administrativ (fie el emis si la nivelul autorităților locale din Romania) prin care un cămin cultural este «botezat» după numele unui astfel de personaj este profund ilegal.”
Cine este Gică Manole
Gică Manole este un profesor și istoric născut în satul Tătărășeni, notoriu în ultimii ani pentru prezența în spațiul public, prin cărți, postări pe rețele de socializare și interviuri, în care a abordat subiecte precum Holocaustul, evreii și activitatea mareșalului Ion Antonescu.
În urmă cu câțiva ani, Gică Manole a fost subiectul mai multor articole de presă care relatau că în curtea casei sale a fost amplasat un bust al mareșalului Ion Antonescu, iar anul trecut a fost implicat într-un răsunător scandal public după ce a fost anunțată prezentarea unei cărți ale sale, despre Ion Antonescu, în Iași, la Palatul Culturii, în prezența unor personalități culturale, printre care un academician și profesori universitari.
Posturi TV sancţionate de CNA după emisiuni cu Gică Manole
„Domnul Gică Manole s-a făcut remarcat în primul rând în spațiul public prin amplasarea unui bust al mareșalului Antonescu în curtea casei sale din Tătărășeni, acțiune la care a adus inclusiv elevi pentru a participa. Asta în condițiile în care mareșalul Antonescu a fost un sinistru criminal de război, direct responsabil de moartea a sute de mii de evrei în timpul celui de-al doilea război mondial, fapt confirmat de Înalta Curte de Justiție și Casație după 1989 și de Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului.
A promovat mereu un limbaj al urii, inacceptabil în zilele noastre, la fel cum a dat dovadă în dese rânduri de o atitudine violent antisemită. De altfel, posturile de televiziune care au difuzat aceste emisiuni au fost sancționate frecvent de C.N.A. În calitatea sa de istoric, domnul Gică Manole întreține cultul unor personaje diabolice, face apologia Mișcării Legionare și a crimelor comise de membrii săi și îi detestă visceral pe evreii de ieri și de azi pe seama cărora a pus zeci de culpe imaginare. Mai nou, domnul Gică Manole a devenit extrem de ostil în raport cu predarea obiectului „Istoria evreilor. Holocaustul” despre care s-a exprimat la fel de dur.
De pildă, recent, în cadrul unui podcast, domnia sa a calificat manualul aferent acestui obiect drept „abject și criminal”, iar autorii au fost numiți „animale și derbedei fără Dumnezeu”, a mai spus profesorul din cadrul CNME.