Acesta a realizat un ghid cu indicații și recomandări pentru candidații la examenul de Bacalaureat 2024 care se pregătesc să susțină joi, 4 iulie, proba la alegere în funcție de profil, scrie Edupedu.
La proba de Logică, elevii care optează pentru ea în număr relativ crescut, după cum spune profesorul, „dobândesc șansa reală de a oferi rezolvări clare și precise. Totodată evaluatorii sunt astfel puși la adăpost de situația mai puțin plăcută a divergențelor pe marginea modurilor alternative de apreciere a rezolvărilor și, de aici, implicit, vor fi mai puține contestații”.
Recomandările profesorului pentru o notă bună la Logică
La subiectul I, punctul A, itemii de tip grilă, referitori la demonstrație, tipuri de raționamente, raporturi între termeni și clasificarea acestora (extensional și intensional), structura și tipul propozițiilor categorice, stăpânirea conținuturilor constituie în mod firesc o condiție necesară, dar nu și suficientă. Recomand cu căldură elevilor să citească fără grabă fiecare enunț, dublându-și concentrarea acolo unde survin formulări menite a verifica însăși vigilența și atenția la detalii, cum ar fi, ca ilustrare, expresii de tipul „raționamente prin care conchidem fundamentul din teză (despre procesul demonstrației)”.
Într-o astfel de situație, procesul sau procedeul demonstrației se referă de fapt la raționamentele prin care conchidem teza (concluzia) din fundament (premise) și nu invers. O atenție sporită trebuie acordată și itemilor ce probează cunoașterea diferenței dintre aspectul extensional și cel intensional al unui termen, iar corelat cu această diferență, capacitatea de a opta pentru șirul corect de noțiuni ordonate crescător sau descrescător din perspectiva sferei și/sau a conținutului.
Cum trebuie abordat punctul B
În ceea ce privește punctul B, recomand să se reprezinte, în primă instanță, pe ciornă diagrama Euler care exprimă raporturile dintre termeni, iar apoi, după o verificare a corespondenței acesteia cu descrierile date în cerință, diagrama să fie trecută pe foaia de examen. Un plus de prudență nu strică acolo unde cerința include cuvântul „opoziție”, știut fiind faptul că raportul de opoziției admite el însuși două specii: contradicția și contrarietatea, opțiunea cu mai puține riscuri fiind în acest caz contrarietatea.
De asemenea, este necesară o atenție crescută la posibilele formulări echivalente prezente în cazul raportului de ordonare: specia este subordonată genului, în timp ce genul, cum este și firesc, este supraordonat speciei, iar o nefericită confuzie între acestea poate duce la pierderea punctajului acordat diagramei. Cât despre enunțurile particulare de tipul „Unii/unele… nu sunt…”, referitoare la raportul de opoziție, este important să se admită că astfel de enunțuri sunt adevărate pe baza faptului că ele constituie subalternele propozițiilor cu caracter universal: „Niciun/nicio… nu este…”.
Rezolvarea subiectului II
În ceea ce privește subiectul al II-lea, cerința de la punctul A presupune stăpânirea raporturilor dintre propozițiile categorice și transcrierea corectă, atât în limbaj formal, cât și natural, a celorlalte propoziții corespunzătoare pătratului logic. Este important ca la limbajul natural să nu se omită, din grabă sau neatenție, niciun cuvânt care intră în structura propoziției, totodată să se adapteze gramatical enunțurile create. Dincolo de raporturile corespunzătoare pătratului logic, asupra cărora nu insist, recomand elevilor o atenție sporită la modul în care realizează conversiunile și obversiunile corecte de la punctul B, mai ales atunci când scriu propozițiile în limbaj natural. Nu este deloc nepotrivit să se precizeze tipurile de limbaj folosit: limbajul formal (schemele de inferență redate complet, cu premisă și concluzie) și limbajul natural (scrierea propozițiilor cu rol de conversă și obversă).
Un loc în care, din păcate, se pierde punctaj este inferența deductivă imediată prin obversiune, mai ales în acele situații în care al doilea termen al propozițiilor date în limbaj natural cu scopul de a fi transformate în obverse conțin cuvinte al căror antonim (echivalentul negației logice) este dificil de stabilit și/sau neclar, fiind necesară folosirea expresiei salvatoare „non-….”. La punctul C, reamintesc, cu riscul de a rosti o banalitate pentru elevii bine pregătiți, că șirul de transformări propoziționale se realizează întotdeauna plecând de la finalul enumerării de tipul „obversa conversei contradictoriei etc. propoziției …”. La acest subiect, o dată ajunși, pe durata transformărilor, la o propoziție cu rol de conversă pe care urmează să o transformăm într-o obversă (obversa conversei), se cuvine să fim atenți unde plasăm negația, ea fiind atribuită celui de-al doilea termen, în acest caz termenul S, care îndeplinește rolul de predicat în conversă.
Ce trebuie să faci la punctul D
Este foarte important ca la punctul D să se identificăm în mod corect rolul propozițiilor din structura argumentelor/raționamentelor celor doi elevi, mai ales atunci când indicatorii logici sunt impliciți, subînțeleși, sau ordinea propozițiilor nu este cea standardizată (premisă urmată de concluzie), precum în exemplul „unele scrieri filosofice interesante sunt opere ce provoacă gândirea critică, în/pe baza faptului că toate operele ce provoacă gândirea critică sunt scrieri filosofice interesante”.
În acest caz, concluzia argumentului este prima propoziție, fiind lipsită de indicatorul logic specific, în timp ce a doua propoziție, introdusă prin indicatorul logic „în/pe baza faptului că…” îndeplinește rolul de premisă a argumentului. Recomand elevilor să identifice corect indicatorii logici de concluzie (atunci, deci, rezultă că, este adevărat/clar că…etc.) și de premisă (dacă, în măsura în care, deoarece, pe baza faptului că…etc.). Traducerea textelor celor doi elevi, X și Y, în limbaj formal presupune ca, după stabilirea concluziei, să începem prin a transcrie mai întâi formula premisei, urmată, cum e și firesc, de formula concluziei. Este de ajutor să stabilim pe foaia cu cerințe, prin subliniere, termenii cu rol de subiect și predicat logic din premise pentru a vedea, ulterior, ce se întâmplă cu acești termeni în concluzie (dacă își modifică locul sau rămân pe aceeași poziție, dacă primesc sau nu o negație pe al doilea termen).
Cât despre explicarea corectitudinii sau incorectitudinii raționamentelor celor doi elevi, pe lângă referința la legea distribuirii termenilor, este de dorit să se precizeze ce termen sau termeni sunt distribuiți în concluzie și ce se întâmplă cu aceștia în premisă: dacă termenul/termenii respectivi sunt distribuiți atât în concluzie, cât și în premisă, se respectă legea distribuirii termenilor (au existat subiecte în care se solicita explicația unui raționament prin conversiune corect), iar dacă termenul/termenii respectivi sunt distribuiți în concluzie, fără a fi distribuit/distribuiți în premisă, se încalcă legea distribuirii termenilor. Recomand mai multă atenție la formulările justificative de la punctul D, subpunctul c, în măsura în care răspunsul poate face diferența între o explicație care primește punctajul aferent și una incorectă. Explicația corectitudinii/incorectitudinii celor două raționamente trebuie să plece dinspre concluzie (distribuirea termenilor) către premisă.
Cum trebuie rezolvat subiectul III
În ceea ce privește subiectul III, la cerința prezentă la punctul A, subpunctul b), acolo unde, după scrierea celor două scheme de inferență (de la subpunctul a), trebuie construit în limbaj natural un silogism, plecând de la una dintre cele două scheme, recomand ca formulările celor două premise și a concluziei să se apropie, pe cât posibil, de condiția materială a adevărului, chiar dacă silogismul ales (oricare dintre cele două!) este posibil să fie unul nevalid. Recomand să nu se evite termenii compuși, totodată să se depună un efort suplimentar pentru conceperea unor propoziții cu rol de premise adevărate sau cât mai plauzibile, adaptate simțului comun, deci nici banale, dar nici sofisticate.
La cele două diagrame Venn cu rolul de verificare a corectitudinii sau incorectitudinii logice a silogismelor este important să se reprezinte corect premisele, iar dacă din cele două premise rezultă și reprezentarea concluziei, să se decidă că silogismul este valid. Excepția la această considerație este aceea că în cazul silogismelor cu două premise universale și o concluzie particulară, este important să se observe câte zone din cei trei termeni sunt desființate prin hașurare, iar dacă unul dintre termeni are trei zone hașurate (pot fi chiar doi termeni într-o astfel de situație), iar adăugarea unui însemn „x” duce la apariția concluziei, să se decidă în favoarea validității silogismului (exemple: aai-1, eao-1/2/3/4, aeo-2/4 etc.).
La silogismul ce trebuie construit pe baza unei concluzii date în limbaj natural, este important să optăm pentru schema de inferență a unui mod valid (preferabil din figura 1 care conține silogisme corecte ce justifică toate cele patru propoziții categorice: a, e, i și o). Este important ca termenul mediu (M) să fie astfel ales încât, plasându-l în relație cu termenii extremi (S și P), să genereze premise adevărate sau, cel puțin, cu un grad de credibilitate ridicat. Deși baremul nu specifică acest lucru (condiția materială a adevărului), mi s-a întâmplat să constat că există așteptări ale evaluatorilor legate de adevărul/falsitatea premiselor formulate de către elevi.
Punctul C, ceva mai problematic dacă nu stabilim corect concluzia
La punctul C, este extrem de important să citim atent argumentul silogistic dat în limbaj natural, să stabilim corect concluzia care se poate găsi pe primul loc în argument, pe locul al doilea sau, precum în forma standard, poate fi așezată chiar pe ultimul loc, situație în care este posibil să fie inversate premisele. O dată ce am stabilit concluzia, cunoaștem deja care este termenul minor (S) și termenul major (P), iar în propozițiile rămase, cu rol de premise, stabilim termenul care se repetă, acesta fiind termenul mediu (M). Reordonăm, pe ciornă, într-o schemă de inferență standard, cele trei propoziții – premisa majoră și premisa minoră, urmate de concluzie –, după care stabilim în dreptul fiecărui termen din propozițiile componente ale silogismului dacă acesta este distribuit (+) sau nedistribuit (-). O dată realizate aceste etape de analiză prealabilă, se poate trece la lectura celor patru propoziții și la stabilirea răspunsului corect (pe care-l notăm cu A, pentru adevărat și cu F, pentru fals).
La punctul D, având drept primă cerință identificarea regulii de corectitudine pe care o încălcă o anumită definiție, recomand ca denumirea regulilor să nu fie trunchiată sau simplificată în exces, dimpotrivă, eventual poate fi însoțită de o justificare sau o explicație succintă. De exemplu, dacă definiția „filosofia este activitatea desfășurată de filosofi” încalcă regula evitării viciului circularității, se poate preciza că în definitor se regăsește un cuvânt din aceeași familie lexicală cu definitul sau că definitorul repetă conținutul definitului (filosofie, filosofi). O grijă mare trebuie acordată acelor definiții care pot să încalce simultan două reguli de corectitudine. În acest caz, va fi aleasă la subpunctul a) regula încălcată mai evident! Iar opțiunea pentru o regulă de la subpunctul b) trebuie precedată de efortul de a vedea dacă termenul cu rol de definit permite încălcarea respectivei reguli.
