marți, iulie 2, 2024
AcasăLocalBacalaureat 2024. Mii de elevi botoșăneni intră în examen

Bacalaureat 2024. Mii de elevi botoșăneni intră în examen

Mii de elevi botoșăneni vor susține probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat.

La nivelul județului Botoșani, probele scrise din prima sesiune (iunie-iulie) a examenului național de bacalaureat 2024 se vor desfășura în perioada 1 – 5 iulie în 9 centre de examen cu 6 subcomisii.

Calendarul probelor 

  • Luni, 1 iulie: Limba și literatura română;

• Marți, 2 iulie: proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie);

• Joi, 4 iulie: proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcție de filieră, profil și specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie);

• Vineri, 5 iulie: Limba si literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale).

În această sesiune s-au înscris 2.790 de candidați (2.555 din seria curentă și 235 din seriile anterioare), distribuiți după cum urmează:

• Proba E. a) Limba și literatura română: 2633 candidați;

• Proba E. c) Proba obligatorie a profilului: 2677 candidați;

• Proba E. d) Proba la alegere a profilului și specializării: 2701 candidați.

Cum se face accesul în săli

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.

Pentru redactarea unei lucrări scrise/ rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.

Ce este le este interzis candidaților 

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrări, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Ce riscă elevii care încalcă regulile 

Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/ obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.

Afișarea primelor rezultate (în centrele de examen și online) este programată în data de 8 iulie, până la ora 12:00, iar afișarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen și online).

Ca și în anii anteriori, numele și prenumele candidaților vor fi înlocuite de coduri.

Condiții pentru promovarea examenului 

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

• susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

• susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

• obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

„Dragi absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a, începând de mâine veți trece prin probele scrise ale „examenului maturității”, unul dintre cele mai importante și dificile examene din viața voastră! Este un moment pentru care știu că v-ați pregătit cu perseverență în toți anii de studiu, alături de profesorii și părinții voștri! Sunt convins că roadele muncii depuse vor fi răsplătite prin rezultate remarcabile! Credeți în puterile voastre, depășiți emoțiile și mergeți înainte cu speranță, atenție, determinare și curaj! Am încredere că veți reuși în tot ceea ce v-ați propus! Vă urez succes la fiecare probă a examenului de Bacalaureat”, a declarat Bogdan Gheorghe Suruciuc, inspector școlar general.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
27.2 ° C
27.2 °
27.2 °
60 %
4.5kmh
100 %
mar
26 °
mie
15 °
joi
20 °
vin
26 °
sâm
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

(Încă) președinta CJ, iubind botoșănenii și la Corni.

EDITORIAL

Runda de alegeri locale de acum trei săptămâni ne-a lămurit: „sistemul” - adică suma structurilor de putere - s-a întărit și se poate estima...

EPIGRAMA ZILEI

Sărăcuții, vai de ei, Au primit pentru acasă La vot, zahăr și ulei Apoi ... plasă după plasă !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...