Un accident tragic a avut loc, joi după-amiază, în județul Botoșani.
Un copil de numai un an a murit după un accident cumplit, provocat involuntar chiar de tatăl său.
Nenorocirea a avut loc în localitatea Vorniceni, din județul Botoșani, în curtea familiei. Din motive necunoscute, copilul, a ajuns în spatele mașinii pe care o manevra tatăl său. Bărbatul efectua manevra de mers înapoi și nu a observat copilul. Acesta l-a lovit pe minor, accidentându-l grav. Speriat, bărbatul a sunat imediat la 112 și a cerut ajutorul cadrelor medicale, după care a plecat cu copilul în mașina sa spre Secția Săveni a Spitalului Județean.
În zonă a fost trimis și echipajul SMURD cu medic, însă din păcate, cadrele medicale nu au reușit să mai facă nimic. Leziunile suferite de copil au fost fatale.
Polițiștii au deschis acum o anchetă pentru ucidere din culpă.