sâmbătă, iulie 6, 2024
AcasăLocalAtmosferă desprinsă din lumea satului de odinioară, în "Ograda cu ii și...

Atmosferă desprinsă din lumea satului de odinioară, în „Ograda cu ii și sânziene”

Duminică, 23 iunie, „Ograda cu ii și sânziene” a Complexului Muzeal Botoșani a îmbrăcat straie de sărbătoare și și-a primit vizitatorii într-o atmosferă deprinsă din lumea satului de odinioară.

La români, în ziua de 24 iunie se sărbătorește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Ziua Internațională a Iei și Sânzienele sau Drăgaica. La Botoșani s-a furat startul, iar această zi a fost marcată cu o zi în avans în „Ograda cu ii și sânziene”, evenimentul fiind organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Botoșani.

„Avem prieteni pentru totdeauna pentru că ați ajuns într-un loc care credeam că va dăinui sute de ani”

În curtea lui Gheorghe Iavorenciuc, proprietarul Complexului Muzeal, doritorii au luat parte la ateliere de împletit coronițe, au admirat expoziții de cămăși tradiționale, dar și o defilare a fetelor îmbrăcate în portul tradițional. După horele încinse, participanții au fost invitați și să viziteze Complexului Muzeal. De momentele artistice au fost responsabili colaboratorii Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani. Invitatul special al evenimentului a fost Doina Lavric – Parghel.

„Ce bucurie mai mare poate să aibă un om când are atât de mulți prieteni? Noi nu avem prieteni doar azi, avem prieteni pentru totdeauna pentru că ați ajuns într-un loc care credeam că va dăinui sute de ani. Sunt sigur că nimeni nu va dărâma ceea ce am construit noi aici”, a spus Gheorghe Iavorenciuc.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
18.1 ° C
19.6 °
17.1 °
82 %
0.5kmh
31 %
sâm
29 °
Dum
31 °
lun
33 °
mar
32 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Ori e loc de grătar în oraș, ori trebuie să iasă un copac și s-au luat măsuri din vreme.

EDITORIAL

Am trecut de jumătatea anului și, la cum arată, jumătatea rămasă nu are cum să fie mai bună decât cea trecută, în ciuda asigurărilor...

EPIGRAMA ZILEI

În zile hâde și ploioase Când nu e de ieșit din case, Trag concluzia amară: Am o țară ca afară…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...