Tot mai mulţi botoşăneni ajung la spital în aceste zile cu traumatisme grave, din cauza căderilor de la înălţime. Astfel, odată cu coacerea fructelor, numărul pacienţilor care ajung la spital din cauza căderilor din copac creşte simţitor.
Medicii specialişti sunt nevoiţi să trateze zilnic cel puţin unul sau două astfel de cazuri. Un astfel de caz a fost şi cel al unei femei din Cristeşti. În vârstă de 44 ani, aceasta s-a urcat într-un cireş, cu ajutorul unei scări. La un moment dat, însă, femeia s-a dezechilibrat şi a mişcat scara prea mult, astfel că a căzut în gol de la peste doi metri înălţime.
Din păcate, în cădere aceasta s-a lovit cu abdomenul de o treaptă a scării, suferind un traumatism puternic. Membrii familiei i-au sărit în ajutor, sunând imediat la 112.
O ambulanţă a preluat-o şi transportat-o la Urgenţe, fiind internată imediat pe Secţia de Chirurgie.
„Pacienta prezenta un traumatism toraco-abdominal forte, cu rupturră de splină. A fost operată şi internată la terapie intensivă”, a precizat un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.
La începutul lunii, Un bătrân, în vârstă de 74 ani, a fost la un pas de o moarte cumplită din cauza poftei de cireşe. Acesta a ajuns la spital un politraumatism prin cădere de la înălţime, cu fractură de stern, multiple fracturi costale şi pneumotrax.
Tânăr căzut de la doi metri
Vârsta nu este, însă un criteriu pentru acest gen de victime. Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost la un pas de moarte după ce a vrut să culeagă cireşe direct din copac. Din păcate, când să ajungă la o creangă mai înaltă, băiatul a călcat greşit şi a căzut în gol de la aproximativ doi metri înălţime.
Acesta a căzut cum nu se putea mai rău, aterizând cu spatele pe un gard aflat în apropierea copacului. Copilul a fost preluat de un echipaj de la Ambulanţă şi transportat imediat la Urgenţe, unde medicii specialişti au constatat că a suferit un traumatism la nivelul coloanei vertebrale. Un alt bărbat, de 47 de ani, din Dorohoi, a ajuns şi el la Urgenţe la Botoşani, după ce a căzut din cireş. Acesta a fost diagnosticat cu multiple fracturi costale şi traumatism toracic, fiind transferat de la Dorohoi la Botoşani, pe Secţia de Chirurgie generală. Cădere în gol la 74 de ani.