Județul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică, până la ora 23:00.
Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp. Vântul va avea la rafală 55…70 km/h.
Deoarece există riscul producerii unor inundații locale, recomandăm cetățenilor să:
▪ curețe șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
▪ nu arunce gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.
De asemenea, în caz de vânt puternic, trebuie respectate următoarele măsuri:
▪ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
▪ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;
▪ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
▪ îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
▪ nu atingeți firele căzute la pământ.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.