Poliţiştii botoşăneni au deschis astăzi un dosar penal pentru fraudă la vot în urma unei nereguli constatate la o secţie din judeţ
Până la ora 11:00, au fost semnalate șapte incidente sau fapte ilegale în context electoral, toate fiind verificate cu celeritate.
„Dintre acestea, cinci nu s-au confirmat, în unul dintre cazuri, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de fraudă la vot, constând în aceea că la o secție de votare, din comuna Coțușca, o persoană a votat, deși nu avea acest drept, iar într-un caz, a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru faptul că o persoană a postat în mediul online o fotografie ce ilustra un afiș electoral. Sesizările au vizat, în principal, continuarea propagandei electorale și turism electoral”, a transmis Centrul de Comunicare Județean Botosani.
Cinci amenzi aplicate ieri
În urma incidentelor sesizate ieri, 8 iunie, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 7.000 de lei, pentru continuarea propagandei electorale. Acestea au fost aplicate persoanelor care au postat în mediul online imagini sau mesaje de susținere pentru anumiți candidați.
Urnă mobilă pentru deţinuţi
Opt persoane private de libertate, care în prezent sunt încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, cu drept de vot, au solicitat exercitarea dreptului la vot prin intermediul urnei mobile.
Toate structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne desfășoară activități, în sistem integrat, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiții de siguranță și pentru a verifica și sancționa cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale, cu respectarea principiilor care guvernează conduita profesională: legalitate, echidistanță, imparțialitate, disponibilitate și cu prioritatea interesului public.
Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!