Un echipaj de Jandarmerie a intervenit, astăzi dimineață, pentru aplanarea unei altercații în care au fost implicați doi tineri, pe strada Doboșari din municipiul Botoșani.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit că doi tineri în vârstă de 23 de ani, aflați sub influența băuturilor alcoolice, s-au lovit reciproc din cauza unor neînțelegeri mai vechi, iar unul dintre ei prezența urme de sânge la nivelul feței.
Jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire și alte violențe, care vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani în vederea continuării cercetărilor.