Un profesor de matematică din Botoșani a vizitat un prestigios liceu din Turcia printr-un proiect Erasmus. Cu această ocazie, el a observat și comparat diferite aspecte inovative ale sistemului educațional turcesc cu cel românesc.
Profesorul de matematică Liviu-Daniel Crețu, un dascăl respectat de la Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani, a avut recent oportunitatea de a participa la un proiect Erasmus, care l-a dus la unul dintre cele mai prestigioase licee tehnologice din Turcia, respectiv la Kadirga Mesleki ve Tehnik Anadolu Lisesi.
„După întoarcere am și sugerat astfel de abordări”
Proiectul, parte a programului Erasmus+, este menit să promoveze schimbul de bune practici educaționale și colaborarea internațională între instituțiile de învățământ.
„S-a desfășurat la cel mai mare liceu tehnologic din Istanbul, unde am urmărit din umbră, să zicem, activitatea care se desfășoară în zilele normale de lucru, dar am prins și ziua de 23 aprilie, care este Ziua Națională a Copilului în Turcia. (…) Primul lucru pe care l-am remarcat a fost intrarea în școală, pe bază de cartelă, cum la noi se practică pe la metrouri. De asemenea, n-aș putea spune că elevii au o uniformă, însă toți aveau tricouri negre, pe piept având inscripționată sigla liceului. După întoarcere am și sugerat astfel de abordări”, a povestit profesorul Liviu Crețu.
„Fac bani din activitățile pe care le desfășoară elevii în ateliere și laboratoare”
În timpul șederii sale în Turcia, între 22 și 26 aprilie, profesorul a avut ocazia să participe la diverse activități educaționale și să observe metodele de predare utilizate de colegii săi turci.
„De asemenea, am remarcat posibilitatea școlii de a-și asigura o parte de finanțare, pentru că primesc și fonduri guvernamentale. Fac bani din activitățile pe care le desfășoară elevii în ateliere și laboratoare. Au atelier de bijuterii în care am înțeles că se poate lucra pe bază de comandă. De asemenea, au un laborator de chimie foarte bine pus la punct. În perioada pandemiei făceau dezinfectanți pe care îi distribuiau la toate instituțiile din Istanbul. (…) Aș mai remarca felul deschis în care ne-au primit acolo și faptul că nu se formalizează, adică și-au făcut activitățile ca și cum noi nu am fi fost acolo, foarte naturali, se vedea că nu e nimic aranjat”.
„Fără să fie vreun jandarm, este filmat totul”
Profesorul a împărtășit câteva diferențe interesante și inovative față de sistemul românesc, precum cataloagele școlare plasate pe holuri, la dispoziția părinților.
„Cataloagele sunt pe hol. Părintele, dacă vrea să vină să vadă situația, intră, merge și ia catalogul, verifică și pune catalogul la loc. Fără să fie vreun jandarm, este filmat totul. Am participat și la o oră de matematică în care am discutat cu copiii. Întâmplarea a făcut să fie chiar o clasă terminală și recapitulau materie, făceau și glume. În ceea ce privește sistemul de învățământ, din ce am înțeles, ei stau mai mult în școală. Au o pauză de prânz când pot merge toți să mănânce la cantină”, a explicat Liviu Crețu.
În acest context, Liviu Crețu a descris sistemul de admitere în învățământul superior din Turcia, evidențiind câteva caracteristici importante și avantajele pe care le observă în comparație cu sistemul românesc. „În Turcia, examenul de admitere în învățământul superior este unul național, este valabil pentru toate orice facultate. Examenul se ține pentru toate universitățile din țară în aceeași zi, la aceeași oră. Absolvenții exprimă opțiuni cum este la noi la Evaluarea Națională pentru admiterea în liceu. În funcție de medie este distribuit, cu siguranță, la una dintre universități. Eu consider a fi un plus al sistemului de învățământ”.