Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au desfășurat luni, pe 27 mai a.c. o amplă acțiune pentru a preveni și combate accidentele rutiere cauzate de consumul de alcool sau droguri.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, pe principalele străzi din municipiu au fost organizate filtre rutiere, în cadrul cărora au fost controlate 62 de autovehicule.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat diverse nereguli și au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 13.000 de lei.
De asemenea, au fost realizate 44 de testări cu aparatul etilotest, iar în patru dintre cazuri rezultatul a fost pozitiv.