luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocalBotoşăneni învăţaţi cum să salveze vieţi (VIDEO)

Botoşăneni învăţaţi cum să salveze vieţi (VIDEO)

Peste 100 de botoşăneni au participat luni după-amiază la evenimentul organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Medicinei de Urgență, în Parcul Mihai Eminescu.

Cadrele medicale din cadrul UPU SMURD, în frunte cu medicul primar Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD Botoşani, au organizat o demonstraţie în vederea educării populaţiei în privinţa acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardiac, cu scopul de a reduce numărul de decese înregistrat din această cauză.

Cei prezenţi au fost învăţaţi cum să reacţioneze într-o situaţie de urgenţă şi îşi pot aduce aportul la salvarea unei vieţi.

„Pentru noi, personalul UPU-SMURD, este un prilej de a recunoaște nevoia de întărire a resurselor umane calificate în domeniul medical, care pot interveni în situații critice, atunci când viața semenilor noștri este pusă în pericol. Iar într-o astfel de situație, cea mai bună salvare poate veni chiar de la cel de lângă noi. Pentru că dacă salvezi o viață, poți salva o lume întreagă!”, a spus medicul primar Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD Botoşani.

Anual, în România, peste 10.000 de oameni suferă un stop cardio-respirator în afara spitalelor, deci fără a putea beneficia de asistenţă medicală imediată, şi numai una din şase victime primeşte ajutor de urgenţă din partea semenilor. Victimele au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, deoarece resuscitarea asigură un debit cardiac mic, dar esenţial, către inimă şi creier.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
0.6 ° C
0.6 °
-1.1 °
74 %
7.4kmh
17 %
D
1 °
lun
4 °
mar
7 °
mie
6 °
J
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei care uită cam repede prin ce-am trecut e necesară o excursie la gară.

EDITORIAL

Unul dintre subiectele dezbătute în cea mai recentă ședință a CL Botoșani a avut ca … „obiecte ale muncii”, două clădiri istorice, de patrimoniu,...

EPIGRAMA ZILEI

Când s-a întors din armată Nu a mai găsit-o fată; Azi, alt șoc l-a dărâmat: A găsit-o, dar ... băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...