Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași (USV), prin intermediul Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare organizează CONFERINȚA REGIONALĂ „Gastronomie sustenabilă – principiile alimentației sănătoase” în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și liceele cu profil tehnologic: Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” și Liceul Tehnologic Economic de Turism. Evenimentul va avea loc mâine, 24 mai 2024, cu începere de la ora 10:00, în Amfiteatrul E28 și se adresează în principal elevilor și studenților.
„Scopul conferinței este de a crea contextul în care următoarea generație de elevi absolvenți să fie formată în acord cu principiile sustenabilității. Obiectivele acestei conferințe vizează promovarea noilor tendințe din acest domeniu, dobândirea de competențe necesare angajării pe piața muncii, orientarea și ghidarea elevilor spre facultăți cu profil specific, crearea de experiențe de învățare în domeniul profesional atât pentru tineri, cat și pentru cadrele didactice”, a transmis prof. univ. dr. Daniel Simeanu, decanul FIRAA.
Temele și domeniile de interes abordate în cadrul conferinței de mâine sunt securitate și siguranță alimentară, gastronomia sustenabilă, comportamentul consumatorului, influența perioadei COVID-19 în mediu și protecția mediului.
Departamentul de Promovare – Comunicare
USV Iași, 23.05.2024