Un bătrân se zbate între viața și moarte după ce a fost victima unui accident cumplit, chiar în fața case sale.
Accidentul a avut loc în orașul Trușești în după-amiaza zilei de miercuri. Victima, un bărbat de 77 de ani din localitate se află în fața casei, în momentul în care un autoturism condus de un tânăr de 37 de ani, a dat peste el.
Bătrânul mergea prin spatele autoturismului, iar șoferul efectua manevra de mers înapoi cu mașina și nu l-a observat. Impactul l-a doborât din picioare după care una dintre roțile mașinii a trecut peste pieptul bătrânului.
Martorii accidentului l-a tras imediat pe acesta de sub autoturism și au sunat la 112. În scurt timp o ambulanță din zonă a ajuns la fața locului și l-a preluat pe bătrân în stare gravă și l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe. Acolo starea lui s-a agravat foarte mult, fiind internat direct în secția de reanimare. “Este vorba despre un pacient în vârstă de 77 ani, victima unui accident rutier. Adus stabil în UPU, pe parcursul investigațiilor acesta se degradează și este intubat. La CT au ieșit multiple fracturi costale, fractură de stern, important emfizem subcutanat, multiple hematoame subgaleale. A fost transferat la Terapie Intensivă”, a precizat medicul primar Ramona Guraliuc, coordonator UPU-SMURD.
Cazul a intrat și în atenția polițiștilor, care au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. “Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest a, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent șef adjunct Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani.